România ar putea lua banii „preventivi” de la FMI

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

România ar putea lua banii „preventivi” de la FMI

Economie 08 Decembrie 2011 / 00:00 497 accesări

România ar putea apela la banii de la FMI, în 2012, pentru că, în acest moment, fără a se împrumuta din piaţă, mai are rezerve financiare pentru încă patru luni, a declarat consilierul guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR) Lucian Croitoru. El precizează că unul dintre motivele pentru care ţara noastră ar putea apela la banii Fondului Monetar Internaţional este acela că instituţiile de credit vor repatria fonduri către băncile-mamă. „Băncile pot să repatrieze cel mai uşor fondurile care au fost investite în titluri de stat şi care ajung la scadenţă, ceea ce poate să creeze o problemă din punctul de vedere al finanţării Guvernului”, explică Lucian Croitoru. El aminteşte că România a studiat piaţa din Statele Unite ale Americii, în scopul atragrii de până la două miliarde dolari, dar că a renunţat în final la această operaţiune: „În aceste condiţii, la nivel teoretic, nu exclud posibilitatea să fie utilizate fonduri de la FMI şi UE, în baza acordului de tip preventiv”.

Taguri articol


12