România are de trei ore mai multe spitale decît ar trebui!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Ministrul Sănătăţii, dr. Ion Bazac:

România are de trei ore mai multe spitale decît ar trebui!

Eveniment 15 August 2009 / 00:00 783 accesări

România are nevoie de maximum 150 de spitale, în condiţiile în care numărul acestora este, în prezent, de trei ori mai mare. Aceasta este declaraţia ministrului Sănătăţii, Ion Bazac, care a explicat: „sistemul de sănătate din România are o mare problemă, are 431 de spitale şi cheltuieşte 85% din buget (bugetul Ministerului Sănătăţii - n.r.). Soluţia nu este decît restructurarea. Şi lucrul acesta se va întîmpla. Am promis. Oricît de mare ar fi procentul primit din PIB, cred că ar trebui să avem spitale care să funcţioneze eficient şi în orice caz mult mai puţine”, a afirmat Bazac. El a precizat că prin restructurare nu înţelege neapărat închiderea spitalelor existente. “Restructurare înseamnă conversie a spitalelor în alt gen de asistenţă medicală, aşa cum sînt în UE. Eu am spus de multe ori că nu vreau să inventăm modele noi, sînt ţări care au făcut aceste restructurări şi care funcţionează, Franţa este una, Elveţia este alta, Germania este în curs. Cred că modelele astea trebuie preluate şi implementate. România are nevoie de maximum 150 de spitale”, a adăugat Bazac.



12