Rata de absorbţie a fondurilor europene a crescut în ultima lună cu aproximativ 2,5%. O informare a Ministerului Fondurilor Europene ne arată că valoarea declaraţiilor de cheltuieli transmise de România Comisiei Europene era de 4,1 miliarde de euro pe 16 august, ceea ce reprezintă o absorbţie curentă de 21,35% din alocarea UE, după ce la începutul lunii iulie era de 19%. Potrivit sursei citate, s-a primit de la CE suma de 5,78 miliarde euro, ce reprezintă 30,09% din alocarea UE 2007-2013. Din aceste fonduri, plăţile intermediare rambursate însumează 3,67 miliarde euro, ceea ce reprezintă 19,14% din alocarea UE 2007-2013. „Suma solicitată pentru a fi rambursată prin intermediul celor şapte programe operationale ajunge astfel la aproximativ 3,7 miliarde de euro în prezent, un avans substanţial, care ne ajută să acoperim riscul de dezangajare automată a fondurilor europene”, a declarat Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.