Secretarul general al Memorandumului de la Paris a înaintat Autorităţii Navale Române (ANR) versiunea oficială a raportului întocmit după misiunea de evaluare a activităţii de Port State Control (PSC) şi Siguranţă Maritimă. Potrivit directorului Departamentului Operaţiuni Navale din cadrul ANR, Şerban Berescu, în acest raport este apreciat modul de efectuare a inspecţiilor la bordul navelor, modul de analiză şi întocmire a rapoartelor de inspecţie, precum şi procedeul de detenţie a celor trei nave care au fost reţinute în timpul inspecţiilor efectuate în comun, în timpul evaluării. „Singura obiecţie pe care au avut-o reprezentanţii Memorandumului este referitoare la protocolul SOLAS `78 pe care România nu l-a ratificat încă, dar care este în proces avansat de ratificare, fiind înaintat Parlamentului României”, a declarat Berescu. Concluzia raportului întocmit de reprezentanţii Memorandumului de la Paris este că ANR îndeplineşte criteriile calitative în domeniul PSC şi Siguranţei Maritime pentru a deveni membru cu drepturi depline al acordului.
Auditul a fost făcut în a doua jumătate a lunii februarie, iar raportul va fi înaintat celor 25 de state membre pentru analiză în vederea soluţionării cererii României de a deveni membru cu drepturi depline al Memorandumului. El a adăugat că pe baza acestui raport de audit se va lua decizia finală asupra statutului României, care va fi pronunţată la întrunirea Comitetului Memorandumului de la Paris din luna mai, la Bonn, Germania. Menţionăm că pentru a dobîndi acest statut, România are nevoie de votul unanim al tuturor statelor membre. O singură abţinere sau un singur vot împotrivă ar trimite România pe lista de aşteptare în vederea unei noi evaluări în decursul anului viitor.