România are regizor de... Oscar

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

România are regizor de... Oscar

Cultură 30 Iunie 2016 / 16:34 691 accesări
Cristian Mungiu

Cristian Mungiu

Cinematografia românească primește încă o confirmare a valorii sale prin invitația pe care Academia Americană de Film i-a făcut-o lui Cristian Mungiu: aceea de a deveni membru al prestigioasei asociații care acordă premiile Oscar. Alături de apreciatul regizor și scenarist român au mai fost invitaţi să facă parte din Academie cineaşti faimoşi, printre care turcul Nuri Bilge Ceylan, thailandezul Apichatpong Weerasethakul, chinezul Hou Hsiao-Hsien, iranianul Abbas Kiarostami şi coreeanul Park Chan-wook.

Anunțul îmbucurător a fost făcut de criticul de film Mihai Fulger pe pagina sa de Facebook, care a citat un articol al „The Hollywood Reporter”.

În 2007, Cristian Mungiu s-a impus pe plan internațional prin câștigarea trofeului Palme d'Or de la Cannes, pentru filmul „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, o dramă despre avorturile ilegale din România comunistă. Un an mai târziu, în 2008, Guvernul francez i-a înmânat înalta distincție Ordinul Artelor şi Literelor în grad de Cavaler.

Mungiu a revenit pe Croazetă, în 2009, cu seria de scurtmetraje „Amintiri din Epoca de Aur”, care a rulat în secţiunea Un Certain Regard. În 2015, filmul „După dealuri", de Cristian Mungiu, a înregistrat o dublă victorie la Cannes: premiul pentru scenariu, obţinut de Mungiu, şi premiul pentru interpretare feminină, acordat ex-aequo actriţelor Cristina Flutur şi Cosmina Stratan.

De asemenea, anul acesta, la Cannes, Mungiu a fost distins cu Premiul pentru Regie pentru „Bacalaureat”, un „film de cinci stele”, după cum l-a caracterizat celebrul critic de film Peter Bradshaw, de la „The Guardian”.

Citește și:

România a dat lovitura la Cannes!



12