România aspiră să redevină, din nou, membru al CES

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
ONU

România aspiră să redevină, din nou, membru al CES

Politică 29 Septembrie 2012 / 00:00 324 accesări

ASPIRAŢII România ar putea redeveni membru al Consiliului Economic şi Social (CES) al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, a anunţat, în cadrul unei întrevederi cu subsecretarul general al ONU pentru afaceri economice şi sociale, Wu Hongbo, că România aspiră să facă, din nou, parte din Consiliului Economic şi Social al ONU. Într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe se arată că şeful diplomaţiei române l-a felicitat pe înaltul oficial al ONU pentru recenta sa numire în funcţia de subsecretar general, accentuând importanţa poziţiei în contextul actual al provocărilor globale de natură economică, financiară, al celor privind schimbările climatice şi securitatea alimentară. Şeful diplomaţiei române a precizat că o mare parte din asistenţa pentru dezvoltare acordată de România, în calitate de donator, este canalizată către statele partenere beneficiare prin intermediul agenţiilor, programelor şi fondurilor ONU. El a evidenţiat dorinţa României de a-şi consolida capacitatea de donator, inclusiv prin valorificarea expertizei de tranziţie a ţării noastre în state partenere în curs de dezvoltare.

CE ÎNSEAMNĂ CONSILIU ECONOMIC ŞI SOCIAL? Departamentul pentru Afaceri Economice şi Sociale (DESA), condus de Wu Hongbo, abordează o multitudine de teme de interes deosebit pentru comunitatea internaţională, de la dezvoltarea durabilă, reducerea sărăciei, populaţia, egalitatea de gen, până la politica macroeconomică, finanţarea dezvoltării, inovarea în sectorul public, politica în domeniul pădurilor, schimbările climatice. DESA asigură sprijinul pentru procesele interguvernamentale privind chestiunile legate de dezvoltare în cadrul Adunării Generale a ONU şi Consiliului Economic şi Social, comisiilor lor funcţionale şi organismelor de experţi. Departamentul are sediul la ONU - New York şi are nouă divizii, fiecare dintre acestea acţionând în promovarea dezvoltării. A sprijinit mai mult de 35 de summit-uri şi conferinţe importante din 1990 pe teme diverse de la dezvoltarea durabilă şi promovarea femeilor până la criza economică globală, finanţarea dezvoltării şi îmbătrânirea populaţiei.



12