România, codaşă la reclamaţii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Nu ştim să ne apărăm drepturile!

România, codaşă la reclamaţii

Justiție 20 Februarie 2013 / 00:00 307 accesări

Nu ştim să ne apărăm drepturile atunci când achiziţionăm produse care nu corespund normelor. Cei mai mulţi dintre noi preferăm să remediem singuri problema, iar dacă întâmpinăm dificultăţi, pur şi simplu ne debarasăm de produs, fără a mai reclama firma respectivă la Protecţia Consumatorului. La nivel european, suntem pe ultimele locuri în privinţa acestor tipuri de reclamaţii. Preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor (ANPCPPSR), Sorin Mierlea, admite că românii nu obişnuiesc să facă reclamaţii când li se încalcă drepturile de consumatori. \"România se află pe locul 25 din 27 la nivelul lui 2011 în privinţa numărului de reclamaţii legate de protecţia consumatorului. Din păcate, exerciţiul de a face o sesizare sau plângere le este străin românilor. Probabil că această practică îşi are originea în vremurile când eram foarte mici, când ne întreba profesorul la sfârşitul orei dacă am înţeles şi toţi răspundeam că da, cu toate că nu era aşa. În plus, de cele mai multe ori, nu avem încredere în acest demers, fiindcă mergem pe premisa că şi aşa nu se întâmplă nimic şi mai pierdem şi timpul degeaba\", spune Mierlea.

MAREA BRITANIE CONDUCE CLASAMENTUL Primele trei locuri în topul ţărilor ai căror cetăţeni depun plângeri legate de protecţia consumatorului sunt Marea Britanie, Germania şi Belgia. \"În aceste ţări, organizaţiile neguvernamentale care activează în domeniul protecţiei consumatorului se bucură de mai multă încredere în rândul populaţiei decât Armata sau Biserica. (...) Este şi o problemă de a încerca. În momentul în care încercăm, să avem şi credinţa că se întâmplă ceva, să urmărim sesizarea respectivă, să urmărim să ni se răspundă. Pe de altă parte, ceea ce este îmbucurător în ultimii ani este faptul că a crescut cu peste 50% soluţionarea alternativă a disputelor, adică prin medierea litigiului dintre agentul economic şi cumpărător\", a spus reprezentantul ANPCPPSR. El spune că în România există peste 10 entităţi care se ocupă cu protecţia drepturilor consumatorilor, fapt care explică parţial numărul redus de plângeri depuse de clienţi, cifrate la câteva mii anual.



12