România, cu doi de \"R\"...

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Editorial

România, cu doi de \"R\"...

Eveniment 25 August 2010 / 00:00 581 accesări

Jocul de cuvinte din acest titlu nu-mi aparţine mie, ci fostului ministru liberal Mariana Câmpeanu. Deşi metafora este foarte inspirată, ea conţine o aluzie întristată şi îngrijorată la viitorul ţării noastre, ca şi la imaginea sa publică de astăzi, în lumina recentelor expulzări masive de ţigani români şi bulgari pe care le fac autorităţile franceze. Până şi Papa Benedict al XVI-lea şi-a exprimat dezacordul moral faţă de o asemenea atitudine discriminatorie, pe lângă faptul că unii membri ai Comisiei Europene au cerut sancţiuni administrative împotriva Franţei pentru rasism, care constituie un delict în Uniunea Europeană.

Ca să vedeţi cât de încurcate sunt căile Domnului, aşa cum spune un proverb autohton, dar şi ca să înţelegem cât de ciudată este actualitatea cotidiană, mai ales atunci când se confruntă, calendaristic vorbind, cu istoria unei naţiuni, am să rezum cu o ironie amară câteva dintre evenimentele petrecute în jurul datei de 23 august, aparent fără legătură între ele, după care vă las pe voi să ghiciţi morala fabulei!

Acum 3 zile, premierul şi ministrul Transporturilor au inaugurat cu mare pompă câţiva kilometri de şosea, nici măcar de autostradă, undeva, prin Ardeal. În ritmul ăsta, vorba lui Mircea Badea, primul ministru va ajunge să taie o panglicuţă chiar şi pentru cei câţiva metri pătraţi de gresie pe care şi i-ar instala în baie, să zicem. În aceeaşi zi, partidul \"Uniunea Comuniştilor din România\", moştenitor al defunctului PCR, şi-a reales conducerea, într-o şedinţă de apartament, având atârnate pe pereţi portretele lui Gheorghiu-Dej şi Ceauşescu. Pe 23 august, a doua zi, când se împlineau 66 de ani de la actul istoric săvârşit de Regele Mihai de întoarcere a armelor româneşti împotriva Germaniei naziste, eveniment confiscat ulterior de comunişti şi transformat în zi naţională vreme de patru decenii şi jumătate, aproape 200 de romi expulzaţi din Franţa aterizau pe aeroporturile din Timişoara şi Bucureşti, fără ca Biserica Ortodoxă Română să ia o poziţie oficială şi publică, aşa cum făcuse Scaunul Papal. În aceeaşi zi, după o săptămână de la tragedia de la Maternitatea Giuleşti, asistenta principală, acuzată de omor din culpă, a fost arestată, iar seara, în loc să avem parte de un scurt discurs jubiliar al preşedintelui, eventual televizat pe postul public, s-a răspândit incredibila ştire că Traian Băsescu l-ar fi lovit pe un avocat, în plină stradă, pe motiv că acela l-ar fi interpelat în mod ireverenţios pe şeful statului, la ieşirea dintr-un restaurant.

De la imaginea publică a României din Europa, întreţinută de romii recent expulzaţi, până la \"ţigănia\" prezidenţială, dacă ea se va confirma, trecând prin tot şirul de evenimente aparent fără legătură între ele pe care le-am evocat, se conturează un nume de ţară scris cu doi de \"R\", atât la propriu, cât şi la figurat...



12