România, depăşită de statele africane!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

România, depăşită de statele africane!

Eveniment 29 Martie 2010 / 00:00 444 accesări

Cu fiecare apariţie în faţa românilor, premierul Boc este tot mai puţin convingător, afirmaţiile sale contrazicându-se frecvent sau bătându-se cap în cap cu realitatea. Aşa-zisul efort de combatere a efectelor crizei şi de redresare a economiei apar tot mai stângace şi mai lipsite de efecte, iar incompetenţa şi incoerenţa unei guvernări ameţite ies tot mai mult în evidenţă. Prins în ghearele incapacităţii de a genera venituri la buget, Guvernul se mulţumeşte să taie cheltuieli de unde se poate sau de unde îi convine, însă soluţiile găsite de actualul cabinet Boc al IV-lea sunt ineficiente. Putem exemplifica cu datele Fondului Monetar Internaţional, care arată că fiecare botswanez produce anual 13.400 de dolari, cu 1.700 de dolari mai mult decât fiecare român! La trei ani de la aderarea la UE, Produsul Intern Brut al ţării noastre este atât de mic încât România nu ar fi considerată o ţară dezvotată nici măcar dacă s-ar afla în Africa şi ar fi comparată cu statele de acolo. Iar lucrurile nu se vor schimba curând. Cu o creştere economică de numai 1,3% anul acesta, ţara noastră nici nu are şanse să recupereze prea curând decalajul faţă de ţările dezvoltate sau… mai puţin dezvoltate.

Taguri articol


12