România, din nou codaşă la accesarea banilor europeni

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Noi „performanţe”

România, din nou codaşă la accesarea banilor europeni

Politică 01 Februarie 2011 / 00:00 340 accesări

Ca şi în 2009, nici 2010, nu a fost un an în care să fie accesaţi prea mulţi bani europeni iar România este, din nou, în coada clasamentului la accesarea fondurilor structurale. Potrivit datelor prezentate de cotidianul.ro, mai puţin de 10%, reprezintă valoarea fondurilor europene atrase până în prezent de România. Chiar dacă nu are bani de investiţii, Guvernul nu se străduieşte să atragă mai mulţi bani, dar se plânge că nu îi are. Până în 2013, România a primit gratuit 19 miliarde de euro, din care autorităţile au adus în ţară, cu greu, doar 1,6 miliarde de euro, adică mai puţin de 9%. Cel mai bine la accesarea fondurilor structurale stă Ministerul Dezvoltării, cu accesarea a 500 de milioane din cele 3,7 miliarde de euro disponibile iar cel mai prost stă Ministerul Transporturilor.



12