Raportul Amnesty International (AI) pe 2010 spune că mai multe state europene, inclusiv România, au fost implicate în transferuri extraordinare şi constată persistenţa discriminării romilor, dar şi accentuarea islamofobiei pe continentul european. \"Guvernele trebuie să se asigure că nimeni nu este deasupra legii şi că toată lumea are acces la justiţie pentru toate încălcările drepturilor omului\", a spus secretarul general al organizaţiei, Claudio Cordone. Raportul spune că naţiunile continuă să apere drepturile unora, în timp ce drepturile altora sunt ignorate, din motive politice. Europa de Vest nu şi-a îndeplinit promisiunile în mai multe domenii, spune raportul, fiind vorba mai ales derspre drepturile imigranţilor, ale minorităţilor şi celor acuzaţi de acte cu legături cu terorismul. Securitatea naţională şi temerile legate de terorism au dus de prea multe ori la încălcarea drepturilor omului, unele state europene fiind implicate în \"transferuri extraordinare\" - suspecţii de terorism erau trimişi în state terţe, unde în general se practica tortura, pentru a fi interogaţi. Alţii erau ţinuţi în detenţie fără acces la avocat sau în condiţii neadecvate. AI spune că mai multe state europene - Polonia, Italia, România, Lituania şi Germania - au fost implicate în transferarea unor suspecţi de terorism către locuri în care exista riscul să fie torturaţi. Organizaţia a condamnat şi practica Germaniei de a folosi \"asigurări diplomatice\" pentru a justifica transferarea unor suspecţi de terorism în astfel de state. Germania este criticată în legătură cu o anchetă parlamentară pe tema implicării ţării în transferurile extraordinare, ce a absolvit statul de orice vină, în pofida dovezilor ce indicau contrariul.
• ÎNCHISORILE SECRETE DIN ROMÂNIA, CLASIFICATE • În cazul României, AI scrie că, în replică la o cerere a APADOR-CH, guvernul a confirmat că o aeronavă operată de CIA a decolat şi aterizat pe teritoriul românesc, aşa cum se identificase anterior într-un raport al Consiliului Europei. Raportul comisiei senatoriale de anchetă, care a investigat afirmaţiile în 2006 şi 2007 privitoare la existenţa unor închisori secrete în România şi a fost adoptat în 2008, rămâne clasificat.
• ŞI LA ALŢII, CA LA NOI • Documentul menţionează referendumul din Elveţia de interzicere a minaretelor, în noiembrie 2009, ca \"un exemplu al pericolului iniţiativelor populare ce transformă drepturile în privilegii\". Şi decizia guvernului italian de a trimite înapoi imigranţi în Libia, \"o ţară fără proceduri funcţionale de asigurare a azilului\" este criticată. Turcia şi Ucraina au fost criticate pentru că au forţat refugiaţi şi solicitanţi de azil să revină în ţările lor, unde erau expuşi încălcării drepturilor omului, iar Grecia şi Malta sunt criticate pentru că ţin astfel de imigranţi în condiţii inacceptabile. Raportul identifică o discriminare sistematică împotriva comunităţilor rome din mai multe state europene: şcoli sub standarde pentru copiii romi din Slovacia şi Cehia, evacuări forţate în Italia, Serbia şi Macedonia şi asalturi şi crime în Ungaria. Ca exemplu de islamofobie este dat posterul de campanie al Partidului Poporului din Elveţia, ce prezintă o femeie cu burqa având pe fundal steagul Elveţiei cu minarete ieşind din el.