România este criticată pentru negarea închisorilor CIA

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

România este criticată pentru negarea închisorilor CIA

Eveniment 16 Noiembrie 2010 / 00:00 466 accesări

Amnesty International (AI) a cerut, ieri, Guvernului român să-şi ia angajamentul de a lansa “o anchetă completă, imparţială, independentă şi eficientă în ceea ce priveşte implicarea în programele de detenţie secretă ale CIA” şi să facă public raportul Comitetului pentru Tortură, după vizita în România. Potrivit organizaţiei pentru apărarea dreptului omului, “România rămâne intransigentă în ceea ce priveşte negarea presupusului centru de detenţie secretă găzduit pe teritoriul său”. AI solicită autorităţilor române să urmeze urgent exemplul altor state UE care s-au implicat în procese de stabilire a responsabilităţii ce vizează stabilirea adevărului privind respectivele roluri ale statelor în cadrul programelor de predare şi detenţie secretă ale CIA-ului care au funcţionat după 11 septembrie 2001. Organizaţia mai spune că autorităţile române ar trebui de asemenea să aprobe publicarea raportului final al Comitetului pentru Prevenţia Torturii privitor la vizita în România a reprezentanţilor acestui organism.

România este, din nou, una din cele opt ţări europene expuse în noul raport al organizaţiei Amnesty International, intitulat “Secret ştiut de toţi: Dovezi intensificate privind complicitatea Europei în predare şi detenţie secretă”. Raportul reuneşte cele mai recente dovezi privind complicitatea ţărilor europene în predările ilegale şi programele de detenţie secretă ale CIA care au funcţionat după atacurile din 11 septembrie 2001. Organizaţia consideră că numărul sporit al dovezilor privind complicitatea statului român în aceste programe justifică un angajament concret din partea Guvernului de a desfăşura o anchetă. Rapoarte din partea Parlamentului European şi a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei au afirmat că România a găzduit un centru de detenţie secretă. Un flux continuu de ştiri s-a alăturat acuzaţiilor semnificative. Citând actuali şi foşti oficiali anonimi din SUA, rapoartele de presă au susţinut că România a găzduit o închisoare secretă cu numele de cod Britelite şi, de asemenea, au dezvăluit cel puţin numele unuia dintre presupuşii deţinuţi, Khaled Sheikh Mohamed, care se pare că ar fi fost închis acolo. În prezent, acesta se află în detenţie la Guantanamo, fiind considerat organizatorul atentatelor din 11 septembrie 2001. În februarie 2010, un studiu al experţilor ONU privind practicile de detenţie secretă în întreaga lume a conchis că o aeronavă implicată în programele de predare şi de detenţie secretă a aterizat în România. Datele emise de Oficiul polonez de Grăniceri în iulie 2010 au indicat că cel puţin un avion transporta pasageri pe traseul său din Polonia în România. În ciuda numeroaselor dovezi, autorităţile române au continuat să dezmintă că aeronave cu deţinuţi la bord ar fi aterizat în România sau că ţara ar fi găzduit un centru de detenţie secretă.

În raportul său, AI solicită şi celorlalte şapte guverne europene - Germania, Italia, Lituania, Macedonia, Polonia, Suedia şi Marea Britanie -, cât şi SUA să ofere justiţie victimelor programelor de predare ilegală şi de detenţie secretă ale CIA. Zeci de persoane reţinute în cadrul acestor programe au fost răpite, torturate sau supuse altor tratamente degradante. Noul raport AI intervine înainte de summit-ul UE-SUA. Amnesty International consideră că UE trebuie să sprijine anchetele independente şi să preseze statele membre pentru a face dreptate victimelor acestor programe.



12