România este gata „să iasă din spital”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Oficial CE

România este gata „să iasă din spital”

Justiție 05 Octombrie 2012 / 00:00 324 accesări

„România este în situaţia unui pacient gata să iasă din spital, dar are nevoie de eforturi susţinute pentru a-şi reveni complet”, a declarat şeful departamentului pentru Finlanda, Bulgaria şi România din cadrul Directoratului General pentru Economie şi Finanţe al Comisiei Europene, Joost Kuhlmann. El a atras atenţia că trebuie evitate greşelile din trecut, precum creşterea nesustenabilă a salariilor şi a pensiilor. „Cea mai mare provocare a României este revitalizarea economiei. Au fost făcuţi câţiva paşi, dar mulţi alţi paşi au rămas de făcut. România are potenţial, dar trebuie să muncească mult pentru a îl utiliza”, a spus Joost Kuhlmann. El a arătat, la forumul economic organizat de Confindustria, asociaţie a oamenilor de afaceri italieni în România, că în ultimii 3-4 ani Comisia Europeană a ajutat autorităţile române să corecteze dezechilibrele macroeconomice dezvoltate în anii anteriori, apreciind că fără acest suport ajustările ar fi fost mult mai dureroase. „Anii în care a fost nevoie de ajustări macroeconomice importante şi de măsuri de austeritate au trecut. Acum este important să se menţină un parcurs ferm în anii care vin. Asta înseamnă că Guvernul trebuie să se comporte prudent în realizarea şi executarea bugetului, astfel încât finanţele publice să fie menţinute sub control. Bugetul trebuie bazat pe asumări prudente privind creşterea, inflaţia şi încasările fiscale, pentru a evita surprizele negative care ar putea apărea la executarea bugetului”, a afirmat el.



12