România, fără păduri!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

România, fără păduri!

Politică 21 Noiembrie 2008 / 00:00 516 accesări

Potrivit liderului PSD, Mircea Geoană, România are un deficit de un milion de hectare de pădure. Liderul social-democrat consideră că ţara noastră are nevoie de un program de guvernare mult mai agresiv şi mai ambiţios de împădurire şi că trebuie alocate mai multe resurse pentru a ajunge la suprafaţa pe care ţara noastră o avea în 1989. „Deja există un început din partea Romsilva care, în mai multe locuri din ţară, a început un program de reîmpădurire. Trebuie doar să alocăm mai multe resurse şi să avem şi puieţii necesari pentru asemenea acţiuni. Potrivit calculelor noastre, ar dura cam zece ani pentru a avea 34% suprafaţă împădurită, atît cît avea România în 1989. Timp de aproape 20 de ani a dispărut, prin diverse metode, aproape 8% din suprafaţa împădurită a României. Trebuie să ne întoarcem acolo unde eram şi dacă se poate şi mai mult, cu atît mai bine”, a declarat Mircea Geoană. Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Silvice (DS) Constanţa, în următorii ani se va încerca împădurirea a încă 5% din suprafaţa judeţului, în aşa fel încît media pe judeţ să ajungă la 10%. „Dacă în prezent, în judeţ, sînt aproape 38.300 de ha de păduri, vom face tot posibilul să ajungem la 80.000 de hectare. Avînd în vedere că Dobrogea a fost dintotdeauna o zonă cu vegetaţie puţină, nu se poate atinge procentul mediu pe ţară, de aproximativ 26%, însă cei 10% vor fi suficienţi pentru îmbunătăţirea microclimatului”, a declarat directorul tehnic din cadrul DS, Gheorghe Caragheorghe. În ceea ce priveşte terenurile pe care vor fi cultivate noile păduri, acestea vor fi suprafeţe care nu mai pot fi exploatate agricol şi care nu mai pot aduce niciun beneficiu economic. În plus, înmulţirea pădurilor va soluţiona şi problema erodării solului. Localităţile cele mai afectate de deşertificare sînt cele situate în sudul şi nordul judeţului, cum ar fi Sinoe, Pantelimon şi Hîrşova.

Taguri articol


12