Învinsă de Belgia, scor 2-1, în amicalul disputat vineri, la Liege, naţionala de fotbal a României a primit o veste proastă. Chemat în premieră la lot de Victor Piţurcă, fundaşul Marius Pleaşcă s-a accidentat grav după doar şase minute, suferind o ruptură de ligamente care-l va susţine departe de gazon cel puţin şase luni. Drept urmare, selecţionerul va fi nevoit să caute alte soluţii pentru postul de fundaş dreapta în vederea celei de-a doua partide de verificare, cu Grecia, care va avea loc marţi, de la ora 21.30, la Altach, în Austria. Nici atacantul Daniel Niculae nu va fi prezent la întâlnirea cu reprezentativa elenă, fiind învoit pentru a participa la botezul fetiţei sale. În ciuda eşecului, atmosfera din tabăra tricolorilor a rămas bună, Piţurcă explicând că elevii săi ar fi meritat un rezultat de egalitate. „Nu sunt supărat, chiar dacă am avut un start slab de partidă şi am luat primul gol din fază fixă. Adică, exact ce crezusem că am pregătit foarte bine. Ne-am revenit după pauză, am schimbat sistemul şi am jucat cu două vârfuri. Ar fi fost mai echitabil un 2-2, dacă mă gândesc la ocazia din final a lui Niculae şi la penalty-ul ratat de Raţ. Stabilisem să tragă jucătorul care se simte cel mai stăpân pe sine în momentul respectiv. Torje nu putea executa, fiindcă el a scos penalty-ul, Niculae resimţea o lovitură, aşa că Raţ şi-a asumat responsabilitatea. Dar putea rata oricine. Nu pot reproşa nimic”, a declarat Piţurcă. Românii au ajuns ieri în Austria, unde au efectuat o scurtă şedinţă de refacere.