România găzduiește Campionatul European de rugby Under-20

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

România găzduiește Campionatul European de rugby Under-20

Sport 26 Martie 2017 / 12:11 660 accesări

Federația Română de Rugby, în colaborare cu Rugby Europe, organizează între 26 martie și 2 aprilie, la București, pe Stadionul Național „Arcul de Triumf”, Campionatul European Under-20 de rugby în XV. Zilele de meci sunt 26 martie, 29 martie și 1 aprilie. Câștigătoarea competiției se va califica la World Rugby U-20 Trophy, eșalonul secund mondial, competiție care va fi găzduită între 25 august și 10 septembrie de Uruguay.

„Federația noastră îi primește cu brațele deschise pe tinerii din cele opt țări participante la Campionatul European U-20. Ei sunt speranța noastră, ei vor construi rugbyul de la următoarele ediții de Cupă Mondială, ei sunt viitorul acestui sport. Este o competiție care ne aduce foarte multe responsabilități, de unde și dorința noastră de a arăta tuturor ce înseamnă o organizare profesionistă, făcută cu multă seriozitate. Vă așteptăm alături de tinerii jucători tocmai pentru a le urmări evoluția din acest punct hotărâtor către marile performanțe. Mă bucur că publicul român iubitor de rugby are șansa să-i vadă evoluând pe viitorii „Stejari”, pentru că sunt convins că mulți dintre cei care astăzi se regăsesc în echipa României de U-20 vor face pasul spre naționala mare, poate chiar pentru Japonia 2019. Sperăm să fie un turneu frumos, cu meciuri de înalt nivel calitativ. Le urez tuturor echipelor mult succes și sunt alături cu inima lângă „Stejăreii” noștri”, a declarat Alin Petrache, președintele Federației Române de Rugby.

Programul meciurilor de duminică (sferturi de finală): Spania - Elveția (ora 11.00); Portugalia - Olanda (ora 13.00); Rusia - Germania (ora 15.00); România - Belgia (ora 17.00). Căpitanul echipei României este Cristian Chirică, jucător care a debutat și pentru naționala de seniori a României, în meciul-test din noiembrie cu selecționata Canadei.

Lotul naționalei României cuprinde 26 de jucători, dintre care șapte activează la echipa constănțeană Tomitanii: Andrei Creţu, Adrian Țală, Alexandru Alexe, Dragoş Burlacu, Mădălin Mihalache, Răzvan Lolea, Ștefan Cucoș. Lor li se adaugă un rugbyst crescut de Tomitanii, Mihai Lămboiu, care în vara anului trecut s-a transferat la Știința CSM Baia Mare.

Iată lotul naționalei noastre:

Pilieri: Alin Haidău (CSȘ CM Timişoara), Laurenţiu Nica (CSȘ 2 Baia Mare), Andrei Crețu (Tomitanii Constanța), Iulian Hartig (CSȘ 2 Baia Mare)

Taloneri: Adrian Țală (Tomitanii Constanţa), Claudiu Mîrzac (CSȘ CM Timişoara)

Linia a II-a: Ştefan Iancu (CSȘ 2 Baia Mare), Ionuţ Rusu (CSȘ CM Timişoara), Marius Iftimiciuc (CSȘ CM Timişoara)

Linia a III-a: Vlad Neculau (CSȘ CM Timişoara), Silviu Grădinaru (Dinamo), Cristian Chirică (CSM Baia Mare), Andi Radu (Dinamo), Alexandru Alexe (Tomitanii Constanța)

Mijlocaş la grămadă: Gabi Rupanu (CSȘ Bârlad), Mădălin Mihalache (Tomitanii Constanța)

Mijlocaş la deschidere: Tudor Boldor (Steaua), Răzvan Lolea (Tomitanii Constanța)

Centri: Marius Istoc (CSȘ CM Timişoara), Dragoș Burlacu (Tomitanii Constanța), Florin Ţăranu (Dinamo), Ștefan Cucoș (Tomitanii Constanța)

Aripi: Cosmin Iliuţă (CSȘ Bârlad), Mihai Lămboiu (CSM Baia Mare), Paul Herman (CSȘ 2 Baia Mare)

Fundaș: Marius Simionescu (CSȘ CM Timişoara)

Din lotul lărgit mai fac parte Gabriel Bumbac (Dinamo) şi Claudiu Pelin (CSȘ CM Timişoara).

Iată și titularii anunțați de antrenorul Eugen Apjok pentru partida cu Belgia: 1. Iulian Hartig, 2. Adrian Țală, 3. Alin Haidău - 4. Marcel Rusu, 5. Marius Iftimiciuc - 6. Cristian Chirică, 7. Vlad Neculau, 8. Silviu Grădinaru - 9. Gabriel Rupanu, 10. Tudor Boldor - 11. Mihai Lămboiu, 12. Florin Țăranu, 13. Marius Istoc, 14. Cosmin Iliuță - 15. Marius Simionescu.

Rezerve: 16. Claudiu Mîrzac, 17. Andrei Crețu, 18. Laurențiu Nica, 19. Ștefan Iancu, 20. Alexandru Alexe, 21. Mădălin Mihalache, 22. Dragoș Burlacu, 23. Răzvan Lolea, 24. Paul Herman, 25. Andi Radu, 26. Ștefan Cucoș.

Citește și:

Trei rugbyști de la Tomitanii Constanța, convocați la naționala Under-18

Tomitanii Constanța vrea majorete la meciurile de rugby!

„Tomitanul“ Mădălin Mihalache, cel mai bun rugbyst al anului din Divizia A

Tomitanii Constanța, lider în Divizia A

Tomitanii încheie sezonul duminică, împotriva lui Dinamo II

Victorie la scor pentru Tomitanii

Tomitanii Constanța joacă la Sibiu

Juniorii de la Tomitanii au reușit prima victorie din istorie la nivel de seniori!

Primul meci acasă pentru Tomitanii Constanța

Debut promițător în Divizia A pentru Tomitanii Constanța

Județul Constanța are două formații în Divizia A de rugby



12