Scăderea numărului naşterilor din ultimii ani îşi spune cuvântul. Doar 15% din populaţia României are până în 15 ani, numărul populaţiei tinere fiind mai mic decât în generaţiile anterioare, a declarat reprezentantul Fondului ONU pentru Populaţie (UNFPA) în România, Francois Farah. El a declarat că, pe lângă diminuarea ratei fertilităţii, creşte numărul persoanelor în vârstă. „Persoanele care astăzi au peste 60 de ani reprezintă 20% din populaţia totală de peste 21 de milioane de locuitori. Populaţia îmbătrâneşte şi acest lucru se va accentua prin faptul că descreşte fertilitatea. Rata fertilităţii este de 1,3 copii pe femeie”, a precizat Francois Farah. El a mai arătat că după aderarea României la Uniunea Europeană s-a înregistrat o mişcare a populaţiei „deosebit de pregnantă”, plecând în special specialiştii. „Românii foarte înalt pregătiţi sunt atraşi în special de mutarea în Europa Occidentală”, a mai spus Farah, subliniind că migraţia are efecte pozitive prin faptul că sunt trimişi bani în ţară, iar oamenii care pleacă să muncească în străinătate deprind noi abilităţi. Din păcate, printre efectele negative înregistrate se numără lipsa de personal specializat în anumite domenii, precum şi prin faptul că scade numărul familiilor care se pot reproduce în România. „Nu există studii care să ne arate dacă migraţia este definitivă sau temporară şi nu există studii să vedem dacă migraţia este individuală sau a familiei. Nu avem suficiente informaţii legate de dimensiunea fenomenului”, a mai spus reprezentantul UNFPA. El a mai atras atenţia şi asupra faptului că migraţia are implicaţii şi asupra felului în care sunt crescuţi copiii care rămân acasă. Farah a adăugat că este nevoie de mecanisme şi politici care să implice colaborarea cu statele în care românii migrează. Potrivit secretarului de stat în Ministerul Muncii, Valentin Mocanu, 80% dintre românii care au migrat au între 23 şi 47 de ani, iar dintre cei din categoria de vârstă 18 - 40 de ani, doar 51% au migrat legal.