OPTIMISM O veste bună pentru investitori, de la Banca Naţională a României (BNR) - inflaţia va reintra în intervalul ţintit, în a doua parte a lui 2013, iar creşterea economică ar putea fi de 2%, poate chiar de 3%, dacă sunt absorbite fonduri de la Uniunea Europeană. „Evoluţia inflaţiei răspunde aşteptărilor noastre. O veste proastă însă vine din segmentul investiţiilor străine directe, care, în 2011, au totalizat doar 1,8 miliarde euro, în scădere cu aproape 18%”, a declarat ieri economistul-şef al BNR, Valentin Lazea. Referitor la fondurile comunitare, Lazea consideră că ineficienţa absorbţiei are trei cauze, respectiv împărţirea responsabilităţii pe mai multe ministere, alcătuirea de proiecte nebancabile de către aplicanţi şi nerespectarea regulilor stabilite de birocraţia europeană în elaborarea lor. În acest context, economistul-şef al BNR apreciază că, deşi s-a pierdut mult timp din 2007 până în prezent, România n-ar trebui să se grăbească să intre în zona euro, pasul trebuind făcut atunci când suntem pregătiţi; până atunci, ar fi bine să accelerăm atragerea fondurilor structurale. După cum spunea recent şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, ar fi singura noastră şansă de creştere economică. „Nu trebuie să vedem zona euro ca pe un dezastru”, a comentat Lazea. „Nu este deloc aşa. Unde ar fi fost Grecia, Portugalia şi celelalte ţări dacă nu ar fi fost forţate de zona euro să-şi reformeze economiile? Ce s-ar fi întâmplat cu deficitele şi exporturile lor? Cum s-ar fi împrumutat ele de pe piaţa liberă, la costuri exorbitante, dacă nu ar fi avut la îndemână ajutorul oferit de Banca Centrală Europeană? A pune totul numai pe un taler al balanţei este neadevărat şi incorect”, a spus Valentin Lazea, în cadrul unei conferinţe organizate de Camera Franceză de Comerţ şi Industrie din România.
SCEPTICISM Prezent la acelaşi eveniment, preşedintele executiv al Camerei de Comerţ Britanico-Române (BRCC), Raymond Breden, s-a declarat sceptic că România ar putea înregistra o creştere economică de 2%, în 2013. „Anul în curs a fost foarte slab, aşa cum am prezis. În 2013, nu văd niciunul dintre indicatorii-cheie ai economiei capabil să sprijine un avans cu 2% al PIB-ului. Cred că singurul factor care va împiedica creşterea este imposibilitatea de a absorbi fonduri europene (care au un efect multiplicator în economie)”, a spus oficialul BRCC. Situaţia absorbţiei banilor comunitari este jalnică, în România, unde finanţările proiectelor contractate prin Programul Operaţional Sectorial (POS) Dezvoltarea Resurselor Umane au fost blocate mai bine de şase luni, iar Comisia Europeană a decis recent presuspendarea plăţilor în programul POS Creşterea Competitivităţii Economice.