România, în competiţia festivalului de film parizian

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

România, în competiţia festivalului de film parizian

Cultură 05 Iulie 2010 / 00:00 360 accesări

Iată că, într-o vară atât de rece şi de plină de ploi care cad peste spaţiul geografic românesc, festivalurile de film din lume continuă să ofere o altă imagine, preponderent culturală, la superlativ, despre ţara noastră. Întâlnim producţii recente la Karlovy Vary, dar şi la „Paris Cinema”, festivalul din capitala Franţei (3 - 13 iulie). După ce, anul trecut, au intrat în atenţia juriilor proiecte legate de „Felicia înainte de toate” de Răzvan Rădulescu şi Melissa de Raaf, „Marţi, după Crăciun” de Radu Muntean şi „Domestic” de Adrian Sitaru, de această dată, un titlu românesc a ajuns în competiţia principală. Trebuie să subliniem că selecţia s-a făcut din 1100 producţii din toată lumea. S-au ales doar zece filme. Printre acestea, deci, şi „Eu când vreau să fluier, fluier” de Florin Şerban, realizat după un scenariu semnat de regizor împreună cu Cătălin Mitulescu, având la bază piesa de teatru cu acelaşi titlu a Andreei Vălean.

Filmul care reprezintă România are prevăzute două proiecţii, ambele la Complexul de săli Mk2, respectiv duminică, 4 iulie, ora 21,00 şi luni, 5 iulie, la 16,00. Ambele proiecţii se derulează avându-l ca invitat pe coscenaristul filmului, Cătălin Mitulescu.

La o simplă privire de ansamblu se poate constata că, la această ediţie, organizatorii au avut în vedere o regrupare a avanpremierelor pornind de la palmaresul a două mari festivaluri desfăşurate în prima jumătate a anului: Cannes şi Berlin. Aşa se explică de ce vom afla un mare număr de filme preluate din programul acestor două importante competiţii cinematografice. Dialogul se poartă între Palme d’Or 2010 („Unchiul Boonmee” de Apichatpong Weerasethakul) şi Ursul de Aur 2010 („Miel” de Semih Kaplanogu).

Aceeaşi posibilă confruntare poate fi remarcată şi la alte capitole: scenariu, interpretare. Festivalul parizian devine astfel imaginea unui bilanţ al excelenţelor cinematografice recente. Să sperăm că producţia românească va ajunge în posesia unuia din cele patru premii ale ediţiei, unde, pe lângă juriu, un cuvânt greu de spus are şi publicul sau o parte specială a acestuia, cum ar fi studenţii. Printre invitaţii de onoare, în acest an, se află şi Jane Fonda, iar cultura omagiată este cea japoneză, cu un consistent capitol cinematografic (nume reprezentative de ieri şi de azi). Se organizează un nou concurs al proiectelor sub acelaşi generic „Paris Project” (unde nu am întâlnit, din păcate, niciun nume românesc) şi sunt la faţa locului şi deţinătorii de rezidenţe pariziene din cadrul secţiunii Cinéfondation de la Cannes.

Taguri articol


12