Toţi analiştii îşi revizuiesc în sens negativ estimările pe marginea evoluţiei economiei Româneşti. Joan Hoey, de la Economist Intelligence Unit (EIU), este de părere că, în anul 2009, va fi foarte greu pentru România să evite recesiunea, iar pentru statele din regiunea est-europeană vor fi luni întregi de presiune asupra creşterilor economice. \"Am revizuit în scădere toate previziunile, pentru toată zona est-europeană. Cred că anul 2009 va fi anul 0. Prognoza noastră este de o scădere a ritmului de creştere economică cu 1% pentru România, deci nu este cea mai pesimistă din regiune. Creditarea a scăzut, iar finanţarea disponibilă este din ce în ce mai mică. Dimensiunea şocului extern este mult mai mare decît se aşteptau analiştii”, a declarat Hoey. Cifrele din comerţul şi retailul românesc nu arată nici ele foarte bine, activitatea în aceste sectoare scăzînd, de asemenea, în toată regiunea. \"Producţia industrială a scăzut cu 11,5% în România, similar cu Ungaria, iar în Cehia a scăzut cu 17%\", a mai adăugat Joan Hoey. Economistul britanic avertizează că întreg anul 2009 va fi dificil, dar prima jumătate va fi critică. Situaţia ar putea să se amelioreze puţin în a doua jumătate a anului, dar recuperarea ar putea să înceapă abia la sfîrşitul anului sau la începutul lui 2010. Hoey nu exclude nici gestul autorităţilor de la Bucureşti de a apela la un ajutor financiar extern, în ciuda asigurărilor prezidenţiale şi ministeriale că România nu are nevoie de banii Fondului Monetar Internaţional. \"Cred că Guvernul nu va fi capabil să gestioneze situaţia fără un ajutor extern, cu această scădere a investiţiilor externe\", este de părere economistul de la EIU. Instituţia de analiză estimează un deficit bugetar de 2% pentru 2009 în cazul României, fiind singura atît de optimistă dintre agenţiile internaţionale de profil, şi avertizează că reducerea deficitului bugetar trebuie să fie unul dintre cele mai importante puncte de pe agenda Guvernului. \"Deficitul bugetar trebuie redus şi asta va trebui să devină o prioritate a Guvernului\", a subliniat Hoey. El a concluzionat că avantajul ţării noastre este Guvernul majoritar, dar care poate cădea în dizgraţie prin măsurile aspre ce trebuie luate pentru a salva economia. \"Şomajul va creşte, salariile vor avea şi ele de suferit. Guvernul va deveni nepopular, dar nu există alte opţiuni\", precizează economistul britanic. Presiunile inflaţioniste nu vor fi o problemă în anul acesta, dar depinde foarte mult şi de evoluţia monedei naţionale, estimîndu-se o scădere a deficitului de cont curent la 10%.