România, în sezonul protestelor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

România, în sezonul protestelor

Eveniment 11 Februarie 2008 / 00:00 615 accesări

A trecut potopul protestelor din toamna lui 2007, însă iarna a adus ploaia nemulţumirilor în sectorul feroviar. În ultimele zece zile, România s-a confruntat cu cele mai mari mişcări de protest ale ceferiştilor din 2005 încoace. Startul nemulţumirilor a fost dat chiar pe 1 februarie, cînd protestul spontan al lucrătorilor feroviari a blocat, pentru trei ore, circulaţia trenurilor la nivel naţional. Bilanţul declanşării protestului a fost cu adevărat devastator: 290 de trenuri oprite, peste o mie de salariaţi care au refuzat să mai lucreze, 20.000 de călători lăsaţi cu ochii-n soare, 34.000 de minute întîrziere, dar şi pagube de zeci de mii de lei. În loc să stabilească direcţia clară a unui sistem de transport cu pretenţii europene, dar care oferă dintotdeauna condiţii ca în Africa, ministrul Ludovic Orban a început o adevărată „vînătoare de vrăjitoare” împotriva liderilor sindicali. Aceştia au fost consideraţi regizorii “din spatele” protestului spontan, iar Ministerul Transporturilor nu a renunţat niciodată la ideea de a lupta pe două fronturi. A cerut socoteală celor implicaţi în declanşarea grevelor, dar a continuat negocierile pentru readucerea ceferiştilor la locurile de muncă. Dar cum promisiunile politicienilor sînt uitate din momentul în care sînt deja făcute, feroviarii au constat că procesul-verbal semnat cu reprezentanţii Ministerului Transporturilor, prin care partea guvernamentală se angaja să majoreze salariile acestora la 500 de lei, din ianuarie, şi la 570 de lei, din mai, a fost anulat imediat de Executiv. Reprezentanţii angajaţilor au susţinut vehement că era imposibil ca ministrul să nu ştie cu două ore înainte ce urma să aprobe Guvernul, dar reacţia a fost tardivă, întrucît premierul Tăriceanu a precizat că o majorare de peste 8% ar fi posibilă doar în cazul unei restructurări a CFR. Varianta a fost exclusă de sindicalişti, care au început procedurile legale pentru declanşarea grevei generale. Prin înregistrarea confilctului de interese, liderii sindicali au demarat şi procedurile de obţinere pe cale judiciară a salariilor ce li se cuvin.

Tezele unice, lovite de greva generală a profesorilor

Profesorii se mobilizează pentru evenimentul care ar trebui să le modifice salariile şi, implicit, existenţele. Sindicatele din învăţămînt se organizează în vederea grevei generale care ar trebui să aibă loc, cel mai probabil, în luna mai, în perioada tezelor unice. Profesorii au respins oferta Guvernului din cauza neacordării majorării de 10% începînd cu 1 ianuarie şi pentru personalul nedidactic, aşa cum a promis ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei, precum şi din cauză că majorările salariale de 6% de la 1 aprilie şi de 6% de la 1 octombrie nu oferă posibilitatea unui trai decent pentru cadrele didactice. Federaţia Educaţiei Naţionale (FEN) susţine că Guvernul nu-şi respectă promisiunile faţă de salariaţi, acelea de a asigura un venit minim de 1.000 de lei pentru salariaţii angajaţi pe posturi pentru care se cer studii superioare de lungă durată şi de a acorda personalului nedidactic majorări cuprinse între zece şi 32%, în conformitate cu ordonanţa 10/2008. „După cum sîntem obişnuiţi de ani buni, aceste majorări sînt teoretice pentru că ele trebuie să se încadreze în alocaţiile bugetare pentru sectorul învăţămînt”, a declarat preşedintele FEN, Cătălin Croitoru, adăugînd că „ne aflăm în faţa pericolului iminent al reînvierii principiului Epocii de Aur - ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim”.

Proteste în energie, transporturi rutiere, construcţii

Pe fondul creşterii preţurilor la produsele de bază, liderii marilor confederaţii sindicale încearcă să discute cu reprezentanţii Guvernului pentru a găsi soluţii de a creşte puterea de cumpărare a angajaţilor şi de a relansa negocierile cu patronatele dincolo de oferta minimă de 500 de lei. Liderii sindicali susţin că nu acceptă explicaţiile autorităţilor potrivit cărora majorările salariale creează presiuni inflaţioniste şi spun că, pentru obţinerea de rezultate economice, trebuie investit în forţa de muncă. “Federaţiile sindicale au în vedere că, începînd de săptămîna viitoare, vor fi reluate discuţiile cu patronatele pentru stabilirea unui salariu minim negociat de 540 de lei. Deşi Guvernul a promis, la sfîrşitul anului trecut, că salariul minim ar putea fi majorat la 540 de lei, de la jumătatea lui 2008, sindicatele vor să se asigure că venitul minim va ajunge la această valoare, dar în urma negocierii cu partenerii sociali”, a explicat liderul Cartel “Alfa”, Bogdan Hossu.

Partidele politice susţin presiunile sindicale

În ceea ce priveşte strategia sindicatelor în anul electoral 2008, liderii sindicali au declarat că protestele se vor intensifica în acelaşi timp cu majorarea preţurilor. Bogdan Hossu a explicat că va exista “o presiune socială deosebită”, mai ales în vară, cînd se estimează un al doilea val de scumpiri. Şi liderul Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin, susţine aceeaşi idee şi recunoaşte că au început deja presiunile politice din partea unor partide care vor să se “recredibilizeze” alături de mişcarea sindicală. “Toate partidele vor dori să aibă discuţii cu sindicatele, vor începe să apară alianţe ciudate, abureli şi promisiuni”,a declarat Costin. Liderul Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară, Dragoş Frumosu, a recunoscut că partidele au început să-şi facă imagine cu ajutorul sindicatelor. Tot la capitolul imagine, liderul sindical încadrează şi propunerea de reducere a TVA-ului cu 5% la produsele alimentare, deşi recunoaşte utilitatea unei astfel de măsuri. Preşedintele “Sed Lex”, Vasile Marica, este de părere că oamenii nu mai au încredere nici în sindicate, mai ales că acestea nu s-au ridicat, în ultima vreme, la nivelul aşteptărilor celor pe care îi reprezintă, din cauză că unii lideri s-au angrenat politic.



12