De-a lungul anilor, în România au avut loc fel de fel de proteste organizate de sindicate, nemulţumite din diferite motive. Deşi au fost scoase în stradă câteva mii de oameni, puţine din revendicările protestatarilor au fost rezolvate, protestele murind de la sine, întocmai ca un foc de paie. Din acest motiv, presa internaţională a catalogat tentativele de-a protesta ale românilor ca „anemice”. După peste 20 de ani de tăcere, poporul a ieşit, însă, în stradă, la modul real de această dată, cerându-şi drepturile. În doar o săptămână, principalele revendicări au fost rezolvate. Din păcate, de această dată, sindicatele nu sunt de găsit, liderii de la nivel central având nevoie de mii de consfătuiri pentru a decide dacă se alătură sau nu românilor. Până atunci, liderii sindicali locali sunt nevoiţi să participe la manifestări incognito, în calitate de simpli cetăţeni şi nu de reprezentanţi ai câtorva zeci de mii de oameni. Primii care au decis să facă ceva sunt profesorii, reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) anunţând că vor ieşi, vineri, în stradă. De asemenea, conducerea Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Tesa din Sănătate se declară solidară cu protestele din ţară şi recomandă membrilor săi să participe la acestea în toate judeţele ţării. La nivelul judeţului Constanţa, reprezentanţii filialei locale a CNSLR – Frăţia au declarat că se vor alătura protestelor din stradă începând de vineri. „În ultimul comunicat transmis de conducerea de la Bucureşti am fost informaţi să ne alăturăm manifestanţilor”, a declarat preşedintele CNSLR – Frăţia, Constantin Grosu. În ceea ce priveşte restul organizaţiilor sindicale de la nivel local, încă este aşteptat răspunsul liderilor de la nivel central. „Noi suntem pregătiţi. Dacă ni se va transmite să ieşim în stradă alături de populaţie, o vom face. Până atunci, în calitate de lider sindical, am transmis românilor că suntem solidari cu mişcarea lor”, a declarat preşedintele „Cartel Alfa” Constanţa, Ion Caraignat. Până la organizarea unor proteste de stradă sindicale, membrii organizaţiilor constănţene s-au alăturat protestatarilor în calitate de cetăţeni ai României. „Ca simplu cetăţean, fără să reprezint sindicatul pe care îl conduc, am fost în faţa Prefecturii Constanţa şi ieri (marţi – n.r.) şi sunt şi în seara asta (ieri – n.r.)”, a mai spus Caraignat. La fel a procedat şi liderul Sindicatului Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar Constanţa, prof. Ioana Purcărea.