România, în top la numărul total de hepatite

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
„STOP hepatita“ - protocol absolut necesar

România, în top la numărul total de hepatite

Sănătate 18 Iulie 2014 / 00:00 394 accesări

Fundația Renașterea a semnat, ieri, un protocol cu Societatea Română de Gastroenterologie și Hepatologie și cu Societatea Română de Boli Infecțioase și HIV/SIDA al cărui scop este lansarea unui amplu program de informare, educare și prevenție - ”STOP hepatita”. Conform Organizației Mondiale a Sănătății, România se află pe locul întâi în rândul țărilor europene la numărul total de cazuri de hepatită. Rezultatele publicate într-un studiu internațional de prevalență și estimare a nivelului de infecție cu virusuri hepatitice B și C relevă că situația pentru România în 2013 indica faptul că 1.016.800 de locuitori ar fi infectați cu virus hepatitic B și 635.000 ar putea fi infectați cu virus hepatitic C. În cazul hepatitei virale de tip A, raportul prezentat de Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor pe anul 2013 situa România pe primul loc între statele membre UE ca rată a incidenței cazurilor raportate - 12,05% la 100.000 de locuitori. ”Programul național pe care îl lansăm în parteneriat cu Societatea Română de Gastroenterologie și Hepatologie și cu Societatea Română de Boli Infecțioase și HIV/SIDA este mai mult decât o declarație de intenție. Este un demers asumat și concret. Pentru implementarea lui avem nevoie de tot sprijinul pe care îl putem obține de la autorități, mediul privat, lideri de opinie și chiar societatea civilă per ansamblu. Hepatita este o problemă a tuturor și trebuie să îi spunem STOP împreună”, a declarat președintele Fundației Renașterea, Mihaela Geoană, într-o conferință de presă. Dr. Ionuț Fronea, de la Centrul Național de Supraveghere a Bolilor Transmisibile, a subliniat că în România există o situație alarmantă din punct de vedere al mediei europene de cazuri de hepatită, sub toate cele trei forme, în funcție de tipul de virus. ”O problemă gravă este nu doar numărul mare de cazuri, care în cazul hepatitei virale de tip A este de trei ori mai mare decât media europeană, ci și faptul că ne confruntăm cu subdiagnosticarea bolii și subraportarea ei. Cele mai multe cazuri de hepatită tip A s-au înregistrat, în 2013, în județul Alba, urmat de județele Bihor, Dolj, Sibiu, Ialomița, Brăila și Bistrița-Năsăud. În cazul hepatitei de tip B și de tip C, numărul cel mai mare de cazuri a fost înregistrat în județul Buzău, dar aici ne confruntăm cu situația în care 38 de județe nu au raportat numărul de cazuri de hepatită tip B, iar 19 județe nu au raportat numărul de cazuri de hepatită tip C”, a spus dr. Fronea. La rândul său, reprezentantul Societății Române de Boli Infecțioase și HIV/SIDA, prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, a atras atenția asupra faptului că România este pe primele locuri între statele membre UE din punct de vedere al incidenței acestei patologii, dar și prin multiplele forme evolutive cu impact major asupra stării de sănătate a pacientului și asupra efortului necesar a fi depus de sistemul național de sănătate pentru managementul acestei boli. ”Proiectul își propune să redea o imagine cât mai clară a patologiei hepatitice de etiologie virală, dar și să formuleze strategii de viitor pentru un mai bun management al bolii”, a spus profesorul. El a adăugat că sunt două lucruri importante de reținut: pentru a preveni îmbolnăvirea copiilor cu hepatită virală de tip B este necesară vaccinarea, iar părinții care nu-și vaccinează copiii trebuie să știe că îi supun riscului îmbolnăvirii. O altă problemă importantă este evaluarea fiecărei femei care urmează să nască și, în cazul în care este infectată cu virus hepatitic, să se recomande cezariana și să se interzică alăptatul, pentru a nu transmite virusul la nou-născut. Reprezentantul Societății Române de Gastroenterologie și Hepatologie din cadrul Institutului Clinic Fundeni, conf. dr. Liana Gheorghe, a atenționat că, în următorii 15 ani, prevalența cirozei hepatice va ajunge la 45%.

PREA MULTE CIROZE Această creștere de cazuri de ciroză este urmarea faptului că boala nu a fost depistată la timp, nu a fost tratată. ”În Europa, majoritatea statelor înregistrează o prevalență a hepatitei virale de tip C de 1 - 2,5%. România, Republica Moldova și Italia sunt singurele cu o prevalență peste 2,5%. În majoritatea cazurilor, persoanele au suferit infecții în urmă cu 20-40 de ani, evoluția asimptomatică îndelungată expunându-le la riscul de a evolua către forme agravate de ciroză hepatică”, a explicat conf. dr. Gheorghe. Prezent la lansarea parteneriatului, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI), dr. Raed Arafat, a spus că programul este foarte bun și pentru personalul medical din sistemul de urgență - Chirurgie, ATI, care se află în situația de risc de infectare foarte mare în cazul în care nu ia măsurile necesare de prevenție.

Acțiuni

Programul ”STOP hepatita” prevede acțiuni de informare, educare și prevenție pe parcursul unui an (iulie 2014 - iulie 2015), în toate zonele importante. Pentru hepatita de tip A vor fi organizate caravane școlare și campanii complexe de educare, pentru hepatita tip B - campanii de informare în vederea prevenției prin vaccinare și protejare sexuală, iar pentru hepatita tip C - campanii de detectare a bolii, de conștientizare a implicațiilor ei și a posibilităților de vindecare.



12