În ciuda victoriei clare obţinute miercuri seară împotriva Albaniei, 6-1, în ultimul meci din preliminariile Campionatului European din 2008, “tricolorii” au plătit tribut eşecului de la Sofia, 0-1 în faţa Bulgariei. Drept urmare, reprezentativa pregătită de Victor Piţurcă se afla în urna a treia la tragerea la sorţi a grupelor de la turneul final, programată pe 2 decembrie, în Elveţia, la Lucerna. În aceste condiţii, naţionala România ar putea face parte dintr-o “grupă de foc”, cu Olanda, Italia şi Franţa, în timp ce varianta pozitivă i-ar putea oferi drept adversare pe Austria, Suedia şi Rusia. “Sper ca echipa României să joace în aceeaşi maniera în care a făcut-o în aceste preliminarii, credeţi-mă că putem scoate un rezultat bun. Am spus că visăm să prindem primul loc la turneul final, dar momentul decide. Sper ca jucătorii să fie sănătoşi la momentul respectiv, să fim psihic la un nivel înalt şi vom vedea. Ce preferinţe să am? Adversari cît mai slabi! Dar există? Nu, nu există, sînt echipe cu jucători formidabili”, a declarat selecţionerul Victor Piţurcă. “Trebuie să aşteptăm tragerea la sorţi şi în funcţie de ce adversari vom avea ne putem face planurile. Nu ne facem planuri cu cine o să jucăm şi cu cine nu, dar aş prefera să jucăm în Austria”, a adăugat preşedintele FRF, Mircea Sandu. Iată componenţa celor patru urne - Urna 1 (capii de serie): Austria (co-organizatoare), Elveţia (co-organizatoare), Grecia (deţinătoarea titlului), Olanda; Urna 2: Croaţia, Italia, Cehia, Suedia; Urna 3: ROMÂNIA, Germania, Portugalia, Spania; Urna 4: Polonia, Franţa, Turcia, Rusia. Din păcate, înfrîngerea de la Sofia a dus şi la ratarea poziţiei de cap de serie pentru tragerea la sorţi a grupelor preliminarii ale Campionatului Mondial din 2010, programată duminică, la Durban.
Altfel, selecţionerul României a anunţat că echipa naţională va disputa patru partide amicale înaintea participării la turneul final. “Pe 6 februarie, jucăm în Israel, în martie, mai avem o dată de la UEFA, să vedem cu cine jucăm, poate cu Italia. Înaintea turneului final jucăm cu Franţa şi îmi mai doresc un meci înainte de Euro 2008”, a spus Victor Piţurcă.