România, înaintea Turciei şi Greciei la parcuri eoliene

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

România, înaintea Turciei şi Greciei la parcuri eoliene

Justiție 07 Iulie 2010 / 00:00 750 accesări

Proiectele de anvergură din ultima perioadă privind construcţia de turbine eoliene aduc România în postura de a fi una dintre cele mai mari producătoare europene de energie verde. Potrivit unei analize a Asociaţiei române a energiei eoliene, în România vor fi instalate, până în 2013, turbine eoliene cu o putere totală de 1.800 MW, mai mult ca în Turcia şi Grecia, iar aceste investiţii vor crea până la 5.000 locuri de muncă. „România va deveni principalul actor în sud - estul Europei, în următorii trei ani, în ceea ce priveşte energia eoliană. Astfel, dacă la începutul acestui an erau numai 14 MW instalaţi în energie eoliană, în 2013 vor fi cel puţin 1.800 de MW, în proiecte de producţie de energie electrică din surse eoliene, iar cel mai optim scenariu este pentru 3.300 MW”, a spus reprezentantul Asociaţiei pe partea de public affairs, Ionel David. El a spus că unele bănci, precum BCR, consideră că legislaţia care prevede scheme de sprijin pentru investitorii în energii regenerabile este „bancabilă”, adică băncile sunt interesate să finanţeze proiecte în domeniu. Potrivit acestuia, costurile pentru construirea unui MW din surse eoliene se ridică în prezent la 1,6 - 1,7 milioane euro. David a dat ca exemplu proiectul companiei CEZ din Cehia, care construieşte în judeţul Constanţa un parc eolian de 600 de MW, acesta fiind cel mai mare parc eolian pe uscat din Europa.

Taguri articol


12