România încheie participarea în Liga Naţiunilor cu o victorie, 4-1, cu Cipru

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

România încheie participarea în Liga Naţiunilor cu o victorie, 4-1, cu Cipru

Sport 19 Noiembrie 2024 / 07:48 585 accesări
Foto: frf.ro

Foto: frf.ro

Naţionala României a învins echipa Ciprului cu scorul de 4-1 (2-0), luni seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în ultimul său meci din Grupa C2 din Liga Naţiunilor la fotbal.

Tricolorii au obţinut a cincea lor victorie în grupă şi, cu o mică rezervă, au promovat în Liga B a competiţiei. România mai are de aşteptat decizia UEFA pentru meciul cu Kosovo de la Bucureşti, abandonat la scorul de 0-0, în min. 90+5, după retragerea oaspeţilor de pe teren.

Daniel Bîrligea (2), Răzvan Marin (42, 80) şi Florinel Coman (83) au marcat contra Ciprului, care a punctat prin Ioannis Pittas (52).

În celălalt meci al grupei, Kosovo a trecut de Lituania cu 1-0.

Fără a lua în calcul meciul România – Kosovo, România are 15 puncte, fiind urmată de Kosovo, 12 puncte, Cipru, 6 puncte, Lituania, 0 puncte.

Liga Naţiunilor 2024/25 va avea efect direct şi asupra preliminariilor europene pentru Cupa Mondială din 2026. Cele mai bune patru câştigătoare de grupe din Liga Naţiunilor, exceptând echipele care au încheiat pe primele două locuri în grupele din preliminarii, vor participa la meciurile de baraj pentru CM 2026, alături de toate cele 12 echipe de pe locul secund din preliminariile clasice.

Astfel, vor rezulta patru play-off-uri, fiecare cu câte patru echipe, ce se vor disputa în sistem semifinale-finală, urmând a se stabili ultimele patru naţionale europene participante la Cupa Mondială din Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada.



Ştiri recomandate

12