Astăzi va debuta la Ravenna (Italia) al treilea turneu contând pentru Euroliga A de fotbal pe plajă şi al doilea în care joacă echipa naţională a României. După ce au reuşit să învingă Turcia la turneul precedent, tricolorii şi-au asigurat permanenţa în primul eşalon şi pentru sezonul 2012. Noul obiectiv al fotbaliştilor români este calificarea pentru turneul final (Superfinala), programat între 4 şi 7 august, la Moscova. Acolo vor juca primele şase clasate după cele patru turnee ale Euroligii, iar la ora actuală clasamentul arată astfel: Rusia 9p, Spania 9p, Italia 6p, Portugalia 6p, România 3p, Elveţia 3p, Turcia 0p (Polonia încă nu a disputat niciun turneu, iar Turcia le-a jucat deja pe amândouă). Contracandidata României la locul 6 se anunţă Polonia, iar cu o victorie în meciul direct de la Ravenna tricolorii au asigurat un loc în turneul de la Moscova.
Programul turneului de la Ravenna: vineri, ora 17.45: România - Elveţia; ora 19.00: Italia - Polonia; sâmbătă, ora 17.45: Elveţia - Polonia; ora 19.00; România - Italia; duminică, ora 17.45: România - Polonia; ora 19.00; Italia - Elveţia. Toate meciurile vor fi transmise în direct pe Eurosport 2. Din lotul convocat de Stelică Dămăşaru fac parte zece jucători: Gîndac, Oarză - portari; M. Posteucă, I. Posteucă, L. Croitoru, Ad. Tănase, Cărăuleanu, M. Măciucă, Chirilă şi Ciocănel - jucători de câmp. „Naţionala României este acum o echipă de temut. Jucătorii au căpătat experienţă, iar lumea fotbalului pe plajă ne respectă. Însă, trebuie să recunoaştem că, la condiţiile pe care le are acest sport în România, fără un campionat intern puternic, fără o pregătire foarte bună a naţionalei, fără toţi jucătorii de valoare în permanenţă la dispoziţia naţionalei, nu putem juca la un nivel mai înalt”, a declarat selecţionerul Stelică Dămăşaru.