România interzice zborurile internaţionale care îi încalcă interesele sau obligaţiile externe

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

România interzice zborurile internaţionale care îi încalcă interesele sau obligaţiile externe

Justiție 13 August 2014 / 00:00 363 accesări

Accesul în spaţiul aerian românesc al aeronavelor care efectuează zboruri internaţionale nu va fi autorizat dacă există o decizie în acest sens fundamentată pe apărarea "intereselor esenţiale" ale României sau pe respectarea obligaţiilor şi angajamentelor asumate prin tratatele internaţionale. "Un zbor internaţional, cu sau fără decolare/aterizare de pe/pe teritoriul României, al unei aeronave care îndeplineşte condiţiile şi cerinţele de autorizare prevăzute la art. 3, 4 şi 5 nu este autorizat să fie executat în spaţiul aerian naţional dacă există o decizie în acest sens fundamentată pe apărarea intereselor esenţiale ale României sau pe respectarea obligaţiilor şi angajamentelor asumate de România prin tratatele internaţionale la care este parte", se arată într-un proiect de hotărâre de guvern elaborat de Ministerul Transporturilor. Proiectul vizează modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului 912/2010 pentru aprobarea procedurii de autorizare a zborurilor în spaţiul aerian naţional, precum şi a condiţiilor în care decolarea şi aterizarea aeronavelor civile se pot efectua şi pe alte terenuri sau suprafeţe de apă decât aerodromurile certificate. Decizia prin care un zbor internaţional nu este autorizat se comunică Autorităţii Aeronautice Civile Române (AACR) în cazul unei aeronave civile, respectiv Ministerului Apărării Naţionale (MApN), în cazul unei aeronave de stat, de către Ministerul Afacerilor Externe (MAE). AACR informează operatorul aeronavei civile, MApN şi ROMATSA cu privire la neautorizarea zborului care face obiectul deciziei. Pentru aeronavele de stat, decizia se comunică operatorului pe canale diplomatice. "În cazul în care zborul neautorizat este continuat, împotriva aeronavei în cauză se acţionează potrivit dispoziţiilor Legii nr. 257/2001 privind modul de acţiune împotriva aeronavelor care utilizează neautorizat spaţiul aerian al României", se arată în proiectul de act normativ.

Autorii proiectului propun şi completarea unui articol al HG 912/ 2010 printr-un alineat care prevede că orice zbor internaţional în spaţiul aerian naţional nu este autorizat dacă aeronava are la bord bunuri sau persoane care, conform obligaţiilor sau angajamentelor asumate de România prin tratatele internaţionale la care este parte sau a unor sancţiuni internaţionale fac obiectul unor restricţii la survolul prin spaţiul aerian naţional. "În acest fel, orice operator aerian va fi obligat să verifice dacă încărcătura comercială pe care urmează să o transporte prin spaţiul aerian naţional nu face obiectul unor restricţii impuse prin sancţiuni internaţionale", se arată în nota de fundamentare.

Cadrul legal actual nu face distincţie, în ceea ce priveşte procedura de autorizare a zborurilor în spaţiul aerian naţional, între aeronavele cu pilot şi cele fără pilot la bord, operatorilor celor fără pilot fiindu-le foarte dificil să îndeplinească cerinţele de autorizare generale, mai notează autorii proiectului. În aceste condiţii, proiectul de act normativ urmăreşte şi completarea HG 912/2010 cu prevederi specifice operării aeronavelor fără pilot.



12