România îşi menţine acţiunile în Irak pînă în 2011

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Potrivit şefului statului

România îşi menţine acţiunile în Irak pînă în 2011

Politică 02 Decembrie 2008 / 00:00 435 accesări

Preşedintele Traian Băsescu a participat, ieri, la Palatul Cotroceni, la o videoconferinţă cu forţele participante la misiuni în teatrele de operaţii din Irak, Afganistan şi Balcani. El a declarat, cu acest prilej, că România îşi va menţine acţiunile în Irak pînă în 2011 sau pînă cînd aliaţii părţii române vor părăsi această ţară, precizînd că “acest lucru este de natură să clarifice orice dezbatere politică pe marginea acestui subiect”. Şeful statului a arătat că misiunile la care ţara noastră va participa alături de NATO în viitor vor fi negociate pînă la finalul acestui an. El a menţionat însă că opţiunea sa este ca aceste misiuni să nu se schimbe faţă de cele deja stabilite “şi, pe cît posibil, nici locaţiile”. Parlamentul irakian a adoptat, săptămîna trecută, Acordul de securitate cu Statele Unite, care prevede retragerea trupelor americane la sfîrşitul lui 2011. Ministrul Apărării, Teodor Meleşcanu, a declarat atunci că România a primit o scrisoare din partea Irakului privind menţinerea prezenţei militare, urmînd să fie transmisă o nouă invitaţie oficială ce va conţine inclusiv elemente despre natura viitoare a misiunii româneşti, axate pe asistenţă şi consiliere. Potrivit ministrului, aprobarea în Parlamentul irakian a acordului cu SUA reprezintă “momentul pe care irakienii l-au aşteptat pentru a trimite invitaţia oficială părţii române”. România participă la efortul internaţional de stabilizare a Irakului din anul 2003. În acest moment, prezenţa internaţională se realizează în baza rezoluţiei Consiliului de Securitate al ONU 1790 din 2007, care este valabilă pînă la 31 decembrie 2008.



12