România îşi va afla sâmbătă seară adversara din sferturi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Futsal / Turneul final EURO 2014

România îşi va afla sâmbătă seară adversara din sferturi

Sport 01 Februarie 2014 / 00:00 640 accesări

Naţionala de futsal a României este matematic calificată în sferturile de finală ale Campionatului European din Belgia, înaintea ultimului meci din Grupa A, Belgia - Ucraina, programat sâmbătă seară, de la ora 21.45. Pentru a se clasa pe prima poziţie în grupă, România are nevoie ca gazdele să câştige (o diferenţă de cel puţin trei goluri asigură Belgiei şi calificarea în sferturi), orice alt rezultat însemnând locul secund în grupă pentru tricolori. Adversarul din primul tur al fazei eliminatorii a competiţiei va fi Rusia sau Portugalia, echipe din Grupa B, întâlnirea din sferturi fiind programată luni. Primele două clasate din Grupele A şi B se vor întâlni în sferturi de finală, în cruciş: A1 - B2 (ora 19.00) şi A2 - B1 (ora 21.30). Dacă Rusia şi Portugalia termină la egalitate, ruşii vor câştiga grupa, la golaveraj. Reamintim că, în Grupa A, echipa antrenată de Nelu Stancea a învins Belgia, cu 6-1, şi a cedat în faţa Ucrainei, scor 0-1.

UN JUCĂTOR BELGIAN, ANCHETAT DE UEFA UEFA a deschis o anchetă în cazul atacantului belgian Omar Rahou, care a celebrat cu un gest controversat golul marcat în meciul cu România. Se pare că gestul respectiv este deja celebrul „quenelle”, „scos pe piaţă” de fotbalistul francez Nicolas Anelka, în 28 decembrie 2013, la meciul cu West Ham United din campionatul Angliei. „Vom discuta cu jucătorul. Vom încerca să determinăm în ce măsură a făcut acest gest voluntar, în cunoştinţă de cauză”, a declarat purtătorul de cuvânt al federaţiei belgiene.

Taguri articol


12