În perioada 20-25 septembrie, în Danemarca, la Aarhus, are loc o nouă ediţie a Cupei Mondiale la handbal feminin, turneu amical organizat de federaţia daneză şi la care se participă doar pe bază de invitaţie. România, deţinătoarea trofeului după succesul de anul trecut, 24-23 în finala cu Norvegia, va evolua în Grupa A, alături de Franţa, Germania şi Norvegia. Din Grupa B fac parte Spania, Danemarca, Rusia şi Suedia. România debutează, astăzi, de la ora 15.00, împotriva Franţei. În faza grupelor, România va mai întâlni, mâine, de la ora 15.00, naţionala Germaniei, iar joi, de la ora 19.00, naţionala Norvegiei. Primele două echipe din fiecare grupă se vor califica în semifinalele de pe 24 septembrie, iar finalele vor avea loc pe 25 septembrie. Toate partidele României, semifinalele (orele 15.15 şi 17.15) şi cele două finale (orele 16.30 şi 18.30) vor fi transmise în direct la Dolce Sport. „Mergem la Aarhus să jucăm. Liga Naţională şi-a consumat doar două etape, astfel că fetele nu vor avea meciuri în picioare, cum se spune. Acesta este rolul şi scopul acestui turneu, de a juca, de a verifica potenţialul individual cât şi de grup al jucătoarelor şi de a crea relaţiile de joc. Susţinem meciuri amicale cu echipe de top, care ne vor ajuta în vederea pregătirii pentru Campionatul Mondial, care ne vor arăta cam pe unde suntem şi ce avem de făcut pentru ca lucrurile să se desfăşoare aşa cum dorim cu toţii“, a declarat selecţionerul Radu Voina.