În prima zi a acestui an, România a primit certificat de naştere european, intrînd în marea familie europeană. Ca un tată protector, Bruxelles-ul va rămîne cu ochii pe noi, la fel de exigent, pentru a se asigura că românii merită titlul de "cetăţean european". România a intrat în Uniunea Europeană după ani de eforturi şi răsturnări de situaţie. Reacţiile, atît în rîndul populaţiei, cît şi în modul de oglindire de către mass-media, sînt printre cele mai antagonice. Dacă unii zic "săru' mîna pentru UE", alţii rîd în barbă imaginîndu-şi cum se va "româniza" peste noapte vechea, stabila şi plicticoasa Uniune. UE va constata că e rîndul său să treacă cu bine testele pe care, vrînd-nevrînd, noii membri i le vor scoate în cale. România va fi a şaptea ţară din UE ca importanţă. În primul rînd, ţara noastră este la "hotarele" Uniunii, cum pe vremuri era la hotarele creştinătăţii, asigurînd 2.070 de km de frontieră externă a UE. Şi nu sînt cei mai liniştiţi kilometri, ci dimpotrivă. Graniţa externă separă UE de "pericolele" orientale sau balcanice, venite dinspre o mare necunoscută, limitată de conflicte îngheţate, sau dinspre Serbia, care, mult timp, a fost aşa-numitul "butoi de pulbere" al Europei. Nici în interiorul acestor frontiere lucrurile nu stau foarte bine, România urmînd să fie, alături de Bulgaria, unul dintre cele mai sărace state membre. Potrivit Biroului de statistică al UE, Eurostat, Produsul Intern Brut pe cap de locuitor înregistrat de ţara noastră în 2005 echivala cu 34% din media UE extinse, cu un punct procentual peste vecinii de la sud de Dunăre. Valorile prezentate de Eurostat sînt calculate în funcţie de standardele puterii de cumpărare. România a devenit observator activ în UE şi a stat la aceeaşi masă cu mai marii vremii, s-a înfierbîntat pe teme de interes pentru ea şi s-a îngrozit cînd a înţeles că de-acum va trebui să ştie despre orice şi să jongleze continuu, în timp ce este aruncată în sus de trambulinele problemelor europene.

2006 a adus numeroase probleme de imagine pentru România. S-a ajuns şi la adevărate crize de imagine, românii fiind definiţi prin tarele lor - romi asociali, obiceiuri barbare şi de neînţeles, armate de viruşi care de-abia aşteaptă să se înfrupte din organismele robuste şi neprotejate ale europenilor, copii de cumpărat, bolnavi umiliţi şi uitaţi. Ca stat membru UE, România are de desemnat reprezentanţi în majoritatea instituţiilor comunitare. Şi prima încercare, cu cea mai mare vizibilitate, a fost un eşec recunoscut aproape făţiş de toate părţile implicate. Comisarul european anunţat, Varujan Vosganian, nu a corespuns. Acum avem un comisar pentru doi ani, în persoana lui Leonard Orban. În afară de asta, România îşi va alege 35 de europarlamentari din totalul de 785, va avea 14 voturi din cele 345 ale Consiliului European, 15 reprezentanţi în Comitetul Regiunilor, 15 în Comitetul Economic şi Social European, un judecător la Curtea Europeană de Justiţie şi unul la Tribunalul de Primă Instanţă, un membru la Curtea Europeană de Audit. Guvernatorul BNR va deveni membru al Consiliului General al Băncii Centrale Europene, dar nu va intra în structura de decizie pînă cînd România nu va adopta moneda euro. De asemenea, România va participa la Banca Europeană de Investiţii.

Drumul României către UE, lung şi sinuos

România şi Bulgaria au intrat în UE după un proces de pregătire care, în cazul ţării noastre, a început în 1993, momentul 1 ianuarie 2007 marcînd încheierea celui de-al cincilea val de extindere a Uniunii. Pe vremea regimului comunist, în 1974, România a devenit prima ţară din Europa Centrală şi de Est care a stabilit relaţii oficiale cu Comunitatea Europeană. Atunci a fost semnat un acord care a inclus România în Sistemul Generalizat de Preferinţe al Comunităţii. Relaţiile diplomatice cu UE datează din 1990, iar acordul de comerţ şi cooperare a fost semnat în 1991. Cererea de aderare la UE a fost făcută pe 22 iunie 1995. Decizia politică de începere a negocierilor a fost luată de Consiliul European ai liderilor UE în decembrie 1999, iar negocierile propriu-zise au început la 15 februarie 2000. Consiliul European din 15 decembrie 2003 a afirmat hotărîrea UE de a închide negocierile de aderare în 2004 şi a fixat obiectivul aderării României la 1 ianuarie 2007, condiţionat de progrese în continuare pe calea reformei. În raportul de ţară publicat la 6 octombrie 2004, Comisia Europeană a deschis calea semnării tratatului de aderare în prima parte a anului 2005. Consiliul European din 16 - 17 decembrie 2004 a aprobat închiderea negocierilor şi şi-a exprimat încrederea în aderarea la 1 ianuarie 2007. Proiectul Tratatului de aderare a fost aprobat de Parlamentul European la 13 aprilie 2005 şi semnat la Luxemburg, la 25 aprilie 2005. Urnătoarele rapoarte de ţară - 25 octombrie 2005, 16 mai 2006 şi în sfîrşit, 25 septembrie 2006 - au confirmat progresele făcute de ţara noastră, dar au şi avertizat asupra întîrzierilor, în special în domeniul independenţei justiţiei, luptei împotriva corupţiei şi securităţii alimentare. Decizia politică privind aderarea României şi Bulgariei a fost luată în 2006, cînd a fost confimată oficial data de 1 ianuarie 2007 drept data la care România devine membră a UE.