România, membră în Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

România, membră în Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară

Social 22 Iunie 2015 / 00:00 692 accesări

Consiliul Organizaţiei Europene pentru Cercetare Nucleară (CERN) de la Geneva a adoptat la sfârșitul săptămânii trecute, prin vot unanim, Rezoluţia de admitere a României ca membru cu drepturi depline în Organizaţia Europeană pentru Cercetare Nucleară. Admiterea României cu statut de membru cu drepturi depline în această prestigioasă organizaţie confirmă valoarea şi performanţele înregistrate de cercetătorii români, fizicieni şi ingineri, implicaţi în activităţile de cercetare ştiinţifică din cadrul proiectelor de mare anvergură desfăşurate la CERN. România a fost acceptată ca stat candidat la CERN în decembrie 2008. Un an mai târziu, în urma negocierilor şi a analizei dosarului de candidatură depus de ţara noastră, a fost definitivat proiectul de acord dintre România şi CERN privind aderarea ca membru cu drepturi depline. Organizaţia Europeană pentru Cercetare Nucleară (CERN) - cu sediul la Geneva - a fost fondată în anul 1954 şi este cel mai mare centru de cercetare în fizica particulelor elementare. Principala activitate a instituţiei o reprezintă fizica fundamentală, toate programele dezvoltate vizând teme care constituie priorităţi ştiințifice mondiale, precum cercetarea aplicativă şi dezvoltarea tehnologică sau formarea viitorilor specialişti. La CERN sunt folosite cele mai complexe instrumente ştiințifice pentru a studia principalii constituenţi ai materiei.

Taguri articol


12