Nu sunt un om bogat. Trăim, eu şi familia mea, cu ceea ce câştigăm, de la o lună, la alta. Nu facem vacanţele în Bahamas, dar nici nu ne văicărim. Suntem fericiţi că putem fi sănătoşi, ne bucurăm de libertatea ce ne-a oferit atâtea oportunităţi şi suntem mulţumiţi de traiul nostru zilnic. De ce scriu aceste rânduri? Pentru că doresc să aduc un elogiu.

La 20 de ani după prăbuşirea comunismului autohton, câteva milioane de români trăiesc la limita sărăciei sau chiar sub acest prag, iar ţara noastră are, pentru prima oară în istoria recentă, trei miliardari în euro consemnaţi în majoritatea topurilor… Dacă vă închipuiţi că acest editorial, prilejuit de publicarea recentă a primelor clasamente ale averilor din acest an, va fi populist sau demagogic şi va critica bogaţii, luând apărarea săracilor, atunci vă înşelaţi amarnic!

Faptul că în România anului 2010, în plină criză economică, în plin sezon al protestelor sindicale, trăiescc oameni ca Dinu Patriciu, Ioan Niculae, Ion Ţiriac şi mulţi alţii ca ei, cu averi mai mici, dar suficient de consistente, pe mine nu mă revoltă, aşa cum pretind mitocanii sau ignoranţii, ci mă bucură sincer. Asta înseamnă că “sita” istoriei i-a cernut, separându-i pe deştepţi de proşti sau pe norocoşi de ghinionişti. În limba română, traducerea acestei situaţii o face chiar proverbul “Cine poate, oase roade, cine nu, nici carne macră (adică slabă, moale)”… Cine crede că sărăcia unora a fost cauzată de bogăţia altora înseamnă că nu-şi merită libertatea de acum! Sărăcia există din cauza politicienilor votaţi de cei mulţi şi a guvernelor din care aceştia au făcut sau fac parte, iar bogăţia a fost şi este produsă de cei care sunt deştepţi, muncesc, au idei şi iniţiative. Mediocritatea sau lenea n-au ajutat pe nimeni să facă bani. De aceea eu îi admir, deşi nu îi invidiez, pe românii bogaţi, tot aşa după cum sunt întristat, dar nu îi compătimesc pe cei săraci. Nu trebuie să fim egali decât în faţa lui Dumnezeu, în rest, fiecare ne merităm soarta, după îndrăzneală, aptitudini sau noroc! În ziua în care românii vor înceta să pună semnul egal între bogăţie şi hoţie, ţara noastră va face un mare pas înainte. A trecut epoca “miliardarilor de carton” de la începutul anilor ‘90. Majoritatea averilor din ziua de azi sunt albite de munca proprietarilor. Sigur că nu există pădure fără uscături, dar excepţiile nefericite confirmă regula dreaptă.

Am scris acest editorial după ce am răsfoit topul “Forbes”, ca un elogiu adus românilor care au ştiut să profite de libertatea pe care le-a dăruit-o Dumnezeu în 1989!