România n-are vaccinul care ar fi provocat trei decese în Italia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Specialiștii liniștesc

România n-are vaccinul care ar fi provocat trei decese în Italia

Sănătate 29 Noiembrie 2014 / 00:00 996 accesări

Vaccinul antigripal Fluad, care ar fi produs decesul a trei persoane în Italia, nu există pe piaţa din România, nefiind autorizat, a declarat vineri, preşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale (ANMDM), Marius Savu.

”Nu avem autorizat acest vaccin. Atunci când în România a existat dovada unui vaccin neconform, vă amintesc cel produs la ”Cantacuzino”, nu i-am dat autorizaţie de punere pe piaţă. Produsul pentru care autorităţile italiene au deschis o anchetă nu există pe piaţa din România”, a spus Savu. Agenţia Italiană de Farmacologie (AIFA) a interzis două loturi de vaccin Fluad după moartea a trei persoane care tocmai au fost vaccinate şi în timp ce o a patra se află în stare gravă. Victimele sunt două femei cu vârste de 87 şi 79 de ani şi un bărbat de 69 de ani, iar toate cele trei persoane au decedat în perioada 12-19 noiembrie, în sudul Italiei, potrivit presei italiene. Cea de a patra persoană este un bărbat de 92 de ani, spitalizat în stare gravă. ”Novartis (compania producătoare a vaccinului - n.r.) a fost avertizat de AIFA în legătură cu decizia de suspendare, ca măsură de precauţie, a două loturi de Fluad în Italia, în urma unor articole cu privire la efectele adverse grave întâlnite după vaccinare. Dar nicio dovadă de reacţie cauzată de acest vaccin nu a fost stabilită”, a anunţat gigantul farmaceutic eleveţian. În urma examinării a două loturi s-a constatat că acestea erau în conformitate cu toate normele de producţie şi de calitate. Asociaţia italiană a consumatorilor Codacons a lansat un apel către ministrul Sănătăţii să suspende campaniile în favoarea vaccinării, dar AIFA a insistat asupra faptului că vaccinurile sunt un mijloc preţios şi de neînlocuit pentru prevenirea gripei sezoniere. ”Trebuie să ne asigurăm ca numărul oamenilor vaccinaţi să nu scadă. Trebuie să avem încredere în vaccinuri”, a precizat responsabilul AIFA Sergio Pecorelli, adăugând că în fiecare an 8.000 de persoane mor din cauza gripei sezoniere.

Loturile suspecte au fost produse în fabrica Novartis din Siena, în Toscana. Potrivit companiei, Fluad este utilizat din 1997 şi de la această dată peste 65 de milioane de doze au fost administrate unor persoane din lumea întreagă.

Taguri articol


12