De-a lungul mandatului său, fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, s-a lăudat, de fiecare dată când a avut ocazia, cu campaniile de promovare care ar fi trebuit să aducă sute de mii de turişti străini în România. De asemenea, de fiecare dată când în ţară creştea, chiar şi cu 0,01%, numărul vizitatorilor din alte state, fostul ministru ieşea pe sticlă şi declara că respectiva creştere se datorează promovării făcute de instituţia pe care o conduce. Din păcate, realitatea este cu totul alta. Mai exact, deşi reprezentanţii Ministerului Turismului au cheltuit sute de mii de euro pe realizarea de clipuri de promovare a destinaţiilor turistice din România şi pe difuzarea acestora pe posturile de televiziune din străinătate, ţara noastră reprezintă, încă, o necunoscută pentru turiştii străini. Acest lucru este confirmat chiar de directorul de contractări al Thomas Cook Germania (unul dintre cei mai mari operatori de turism din lume), Alexander Wrede. „Dacă mă întrebaţi despre imaginea pe care o are România, nu aş spune că are o imagine rea, ci că, pur şi simplu, nu are nicio imagine pe piaţa germană. România nu este foarte bine cunoscută sau hai să spunem că oamenii nu au nicio părere despre România. Şi asta este adevărata noastră provocare, să îi determinăm pe oameni să aleagă această destinaţie. Eu o pot spune din proprie experienţă, este o destinaţie frumoasă, dar oamenii nu o cunosc”, a spus Wrede. Cu alte cuvinte, sutele de mii de euro cheltuite de Ministerul de resort sunt fum, iar rezultatele sunt inexistente, în cazul turiştilor germani fiind toţi locuitorii lumii. Din fericire, în România există asociaţii regionale de promovare a turismului, care, din fonduri prorpii, lansează campanii de promovare şi fac tot posibilul pentru a atrage turişti străini în ţara noastră. Acele creşteri cu care Elena Udrea s-a lăudat în timpul mandatului ei se datorează nu clipurilor de promovare plătite din banii Ministerului, ci acţiunilor derulate de respectivele asociaţii, din fonduri proprii. De necrezut este faptul că, după atâţia ani în care au demonstrat că ştiu să aducă turişti în România, asociaţiile de promovare încă nu se bucură de finanţare de la bugetul de stat sau de suport total din partea Ministerului Turismului.