România, noul Eldorado pentru achiziţia de terenuri agricole

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Le Figaro:

România, noul Eldorado pentru achiziţia de terenuri agricole

Social 30 Aprilie 2013 / 00:00 776 accesări

România este noul Eldorado pentru achiziţia de terenuri agricole, scriu jurnaliştii \"Le Figaro\". Investitorii străini sunt atrași de ţara noastră datorită calităţii solului, dar şi a preţurilor avantajoase şi a ajutoarelor primite prin Politica Agricolă Comună. România, a cincea ţară a Uniunii Europene în ceea ce priveşte suprafeţele agricole, devine din ce în ce mai atractivă pentru străinii care vor să investească în acest domeniu. Potrivit unui studiu, acapararea de terenuri agricole a devenit un fenomen în expansiune, scriu jurnaliștii francezi. Deşi legea interzice investitorilor străini să cumpere terenuri agricole în România, 6% din suprafeţele arabile ale ţării, adică mai puţin de un milion de hectare, sunt exploatate de multinaţionale. Pentru investitorii internaţionali, terenurile cultivabile reprezintă noul aur , a precizat inginerul agronom responsabil cu Politica Agricolă Comună în cadrul Eco Ruralis România, Attila Szocs. „Circa 60% din terenurile arabile cultivate sunt compuse din cernoziom, pământul negru, bun unde este uşor să îţi dublezi randamentul\", a adăugat Szocs. În plus, investiţia este foarte rentabilă din punct de vedere financiar, atât pentru cumpărat, cât şi pentru închiriat. Mai mult decât atât, mâna de lucru ieftină este încă un motiv de atracţie pentru străini şi dacă mai punem la socoteală şi cei 130 de euro ajutoare directe europene pe hectar, pe care aceste terenuri le aduc, fenomenul este de înţeles. De altfel, plăţile PAC au contribuit la avântul acestui fenomen care favorizează specula cu terenuri şi marginalizează micile ferme, acuză Dan Cismaş. Astfel, comisarul european pentru agricultură, Dacian Cioloş, doreşte să pună capăt acestei situaţii în noua Politică Agricolă Comună din intervalul 2014-2020, prin plafonarea progresivă a ajutoarelor, încheie „Le Figaro\".

Taguri articol


12