România nu are perspectivă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Şi pedeliştii recunosc

România nu are perspectivă

Eveniment 21 Iulie 2011 / 00:00 613 accesări

Trăim într-o Românie care nu va înceta niciodată să ne surprindă, din păcat, doar în sensul rău al cuvântului. O recunosc chiar portocaliii aflaţi în rândurile parlamentarilor din Parlamentul European. Europarlamentarul Theodor Stolojan a admis cu nonşalanţă că România nu are perspectivă în stabilirea priorităţilor, fiind sute de mii de investiţii începute, dar fără a se cunoaşte sursele de finanţare şi propune organizarea unor dezbateri. ”Concluzia generală privind cadrul financiar multianual este că România trebuie să facă eforturi să clarifice perspectiva 2014-2020. Din păcate, ne ocupăm de perspectivă în momentul când ni se cere de către UE un program naţional de reformă sau de convergenţă. Nici pentru UE nu este uşor să gândească în perspectivă, dar nici pentru România, pentru că există diferite partide, cu mai multe opinii”, a declarat europarlamentarul român. De la Bruxelles, europarlamentarul PDL a atras atenţia colegilor săi din fruntea ţării că România nu are încă un program naţional de investiţii. ”Nici la ora actuală nu cred că există. (...) România este în situaţia pe care o ştim cu toţii, în care zeci de mii de obiective de investiţii sunt începute. (...) În România, la capitolul fonduri europene, discutăm de două categorii, grupa sutelor sau miilor de proiecte din diferite fonduri structurale şi grupa de proiecte mari de infrastructură, de mediu, cu finanţare din fondul de coeziune. Noi stăm prost şi pe unele, şi pe altele”, a mai spus Stolojan.



12