Dacă aş fi auzit-o pe doamna Merkel spunând, la întoarcerea de la Bruxelles: „Eu am propus un plan de salvare, acum e treaba Reichstag-ului să-l aprobe sau nu” – mi-aş fi zis: OK! Traian Băsescu a procedat în spiritul Licuricilor! Dar doamna Merkel nu procedează aşa. Mai mult: înainte de a se duce să discute cu mai-marii Europei, dânsa solicită cuviincios un mandat din partea aceluiaşi parlament şi doar dacă-l primeşte procedează în consecinţă. Acum nu că aş crede că doamna cancelar e o şcolăriţă sfioasă care se îmbujorează în faţa forului legislativ atunci când solicită mandatul. Domnia sa însă respectă o regulă de bază: consensul deciziilor. Vă imaginaţi ce-ar însemna pentru o ţară ca Germania, educată în spiritul disciplinei, ca doamna cancelar să zică una la Bruxelles şi acasă să fie luată în focuri că de ce a zis ce-a zis şi că de ce nu s-a consultat şi cu cei care au alte păreri.

România nu e însă ca Germania şi nici Traian Băsescu ca Angela Merkel. Nici nu s-ar putea, pentru că Traian Băsescu este mai ceva decât Angela Merkel: este preşedinte. Dânsa nu este decât cancelar. Adică un fel de Boc.

Dar, repet, România nu e ca Germania. În Germania, preşedintelui Christian Wulff nici nu i-ar fi trecut prin cap să-i ia faţa cancelarului şi să iasă la televizor spre a anunţa naţia germană în legătură cu restricţiile bugetare ce ar fi urmat să fie luate. Nu vorbesc de faptul că nemţii nu s-au repezit cu austeritatea până la a tăia lefuri şi pensii – deşi cum sunt nemţii, disciplinaţi, ar fi înţeles acest lucru mai bine decât românii. Nu. Ei au preferat să sprijine economia şi s-o revigoreze în plină criză.

Dar, o mai spun odată, România nu e ca Germania. La noi preşedintele a preluat pe cont propriu acest demers, chiar cu riscul de a deveni oarecum nepopular. Apoi i-a certat pe judecători că nu ţin cont de buget când dau hotărâri şi – finis coronat opus – a răspuns cu entuziasm chemării de salvare a monedei unice a celorlalţi – indiferent de costurile pe care le-ar reprezenta acest lucru pentru o ţară non-euro, dovedind că noi, românii, nu suntem egoişti ca licuriciul britanic.

Cu alte cuvinte, democraţia română îşi consolidează cu fiecare prilej profunda sa originalitate!