România nu participă la Mondialele de box pentru seniori!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Premieră nedorită pentru pugilismul autohton

România nu participă la Mondialele de box pentru seniori!

Sport 06 Octombrie 2015 / 17:24 742 accesări

La Doha (Qatar), în perioada 5-18 octombrie, se desfășoară Campionatele Mondiale de box pentru seniori, competiție la care se participă doar pe bază de calificare prealabilă, prin intermediul campionatelor continentale. De exemplu, în cazul Europei, au obținut dreptul de boxa la Doha doar primii șase clasați la Europenele din septembrie de la Samokov, respectiv cei patru medaliați și învinșii din sferturi în fața finaliștilor. Astfel, din România nu putea participa la Mondiale decât supergreul Mihai Nistor, medaliat cu bronz la Europene și deja calificat la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, datorită parcursului său în circuitul profesionist AIBA Pro Boxing (APB).

Din păcate, Nistor acuză încă urmările meciului cu pugilistul german Eric Pfeifer din 22 septembrie, atunci când a cucerit centura mondială APB în urma unei victorii prin KO tehnic. El a terminat meciul respectiv cu ochii tumefiați, rănile nu i s-au vindecat pe deplin, astfel că Nistor nu a trecut vizita medicală de la Doha! Urmarea: pentru prima dată în istoria competiției, adică de la Havana 1974, România nu are niciun reprezentant la Campionatele Mondiale pentru seniori!

Taguri articol


12