Scandalul politic din România este oglindit în presa occidentală. Într-un articol publicat în ediţia online de duminică a ziarului Financial Times se precizează că „lupta pentru putere de la Bucureşti a reaprins dezbaterea cu privire la extinderea UE şi a relevat continuitatea fostei elite comuniste în România”. În analiza intitulată „România, o încurcătură balcanică”, semnatarul articolului, Neil Buckley, comentează faptul că scandalul din România, care are loc după derapajele premierului ungar Viktor Orban cu privire la instituirea unei ordini constituţionale, relevă cum „unele foste state din blocul estic continuă să se lupte cu demonii din perioada comunistă”. Buckley mai este de părere că adoptarea a mii de pagini de legi UE nu pot transforma culturi politice peste noapte şi că progrese democratice obţinute cu greu pot aluneca înapoi. „Această criză a reaprins, totodată, dezbaterea cu privire la decizia politică de a admite România şi Bulgaria în UE, în 2007, în pofida faptului că reformele lor se aflau în urma celorlalte opt ţări foste comuniste care au aderat în 2004”, mai apreciază analistul. (T.I.)