România, opt medalii la individual la CE de gimnastică aerobică

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

România, opt medalii la individual la CE de gimnastică aerobică

Sport 25 Septembrie 2017 / 08:01 1598 accesări
La trio, aerobicii români au urcat pe prima şi pe ultima treaptă a podiumului (sursa foto: Facebook)

La trio, aerobicii români au urcat pe prima şi pe ultima treaptă a podiumului (sursa foto: Facebook)

După titlul european din întrecerea pe echipe la seniori şi argintul pe echipe în întrecerea juniorilor la a zecea ediţie a Campionatelor Europene din Italia, de la Ancona, România şi-a îmbunătăţit zestrea de medalii duminică, după desfăşurarea finalelor în probele individuale.

La juniori, sportivii români au obţinut o medalie de aur - la grup, prin Isabela Dumitrașcu, Francesca Morar, Zsofia Meszar, Sandra Dincă şi Lorena Jinga, şi două de bronz - la individual masculin, prin David Gavrilovici, şi la perechi, prin Sarmiza Niculescu şi David Gavrilovici.

La seniori, România a cucerit două medalii de aur - la trio, prin Andrea Bogati, Marian Broței şi Gabriel Bocșer, şi la grup, prin Andreea Bogati, Lucian Săvulescu, Dacian Barna, Marian Broței şi Gabriel Bocșer, şi trei de bronz - la perechi, prin Andrea Bogati şi Dacian Barna, la trio, prin Lavinia Panaete, Lucian Săvulescu şi Dacian Barna, şi la aero dance, prin Lavinia Panaete, Steliana Stoenescu, Bianca Gorgovan, Andreea Darie, Mădălina Cioveie, Cristina Nedelcu, Denisa Ganea şi Bianca Becze.

Bilanţul gimnasticii aerobice româneşti este unul foarte bun în întrecerea europeană, la obţinerea medaliilor contribuind următorii sportivi legitimaţi la CS Farul Constanţa: Andreea Bogati, Lavinia Panaete, Lucian Săvulescu, Dacian Barna, Marian Broței, Bianca Gorgovan, Mădălina Cioveie şi Cristina Nedelcu - la seniori, Lorena Jinga, Teea Milea şi Dragoş Darie - la juniori.

Citeşte şi:

Medalii europene la gimnastică aerobică pentru sportivii de la CS Farul



12