România participă în premieră la Campionatul Mondial de Padbol!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

România participă în premieră la Campionatul Mondial de Padbol!

Sport 21 Noiembrie 2016 / 18:18 545 accesări
Fostul jucător dinamovist Giani Kiriță este un pasionat al padbol-ului

Fostul jucător dinamovist Giani Kiriță este un pasionat al padbol-ului

A treia ediție a Campionatului Mondial de Padbol se va desfășura în această săptămână, în perioada 24-27 noiembrie, în Uruguay, în orașul Punta del Este, iar pentru prima oară în istorie, la startul competiției se va alinia și delegația României. Padbolul este un sport inventat în Argentina, deci spectacolul este garantat sută la sută, din dorința virtuozilor din La Plata de a aduce o extensie, mult mai spectaculoasă și mai distractivă, sportului-rege, fotbalul.

Fericită coincidență, România va participa, în premieră, la un Campionat Mondial de Padbol chiar în Uruguay, așa cum s-a întâmplat și cu fotbaliștii în anul 1930, la prima ediție a Campionatului Mondial!

Naționala de padbol a României a plecat luni spre Uruguay, două echipe la masculin și una la feminin urmând să lupte pentru medalii. Trei dintre membrii echipei naționale, Anemaria Gherghel, Florina Chiar și Nicușor Ilinca, au revenit de la Campionatul Mondial de Fotbal-Tenis, unde au obținut medaliile cu aur, iar ceilalți patru componenți ai lotului, Rafael Vasile, Mauro Gheorghe, Ionuț Balaban și Robert Gherghișan, s-au antrenat în țară, fiind încurajați de fostul jucător dinamovist Giani Kiriță, un padbolist la fel de înfocat pe cât a fost ca fotbalist.

Giani Kiriță este al doilea ambasador Padbol în România, după Rică Neaga, și le va ține pumnii strânși tricolorilor din studiourile Sport.ro, canal care va transmite în direct meciuri de la Campionatul Mondial de Padbol.

„Atunci când mă implic într-un proiect, mă implic cu tot sufletul. Cred că am avem șanse mari să luăm aurul cu echipa de fete, chiar dacă suntem la prima participare. La băieți nu pot să mă pronunț, deoarece sunt țări în care se practică padbolul de cinci-șase ani. Cu siguranță sunt mai antrenați, dar, pentru prima participare, dacă ne clasăm în primele patru locuri eu sunt mulțumit. La vară, la Cupa Intercontinentală, discutăm altfel”, a declarat Frederico Tavares, antrenorul echipei naționale de padbol a României.

„Să participăm la un campionat mondial, la doar un an de când Padbol s-a lansat în România, este o performanță cu care foarte puține sporturi din România se pot mândri. Le mulțumim celor care ne-au fost alături chiar de la început, precum și celor care au sprijinit și care au făcut realizabilă deplasarea întregii delegații în Uruguay. Terenurile de Padbol se deschid deja în orașele importante, urmând ca din toamnă, după Cupa Intercontinentală Romanian 2017, să punem bazele unei prime ligi competiționale”, a spus Elisabeta Gherghișan, președintele Asociației Române de Padbol.



12