În Uniunea Europeană, Malta şi Portugalia au ce mai mare rată de abandon şcolar. După aceste state urmează România şi Bulgaria, se arată într-un raport al Comisiei Europene. Conform raportului, 41,7% dintre elevii maltezi şi 39,2% dintre cei portughezi părăsesc şcoala devreme. În cazul României, procentul este de 19%, iar în cel al Bulgariei, de 18%. Aceste rate ale abandonului au situat cele mai noi state intrate în rîndul Uniunii Europene pe locurile trei şi patru în top. Potrivit aceluiaşi raport, şase milioane de tineri europeni au părăsit prematur sistemul educaţional în anul 2006, în ciuda unei propuneri a Comisiei Europene de a reduce această cifră la două milioane. Educaţia şi studiul pe termen lung au fost identificate drept elemente de bază pentru dezvoltarea UE şi crearea unei strategii de locuri de muncă, incluse în Agenda de la Lisabona. Numărul europenilor cu vîrste cuprinse între 25 şi 64 de ani care participă la activităţi educative şi de training a scăzut şi el în anul 2006. La polul opus, performanţe remarcabile în domeniul educativ s-au înregistrat în Polonia (cu o rată de 5,6% a abandonului şcolar), în Republica Cehă (5,5%) şi în Slovenia (5,2%), potrivit raportului european. Numărul elevilor care au reuşit să îşi ia diploma în domeniile ştiinţific, matematic şi tehnologic au depăşit numărul stabilit de Comisie, ajungînd la 860.000 de absolvenţi pe an. Performanţe reale în aceste domenii s-au înregistrat în Irlanda, Franţa şi Lituania. Potrivit Strategiei de la Lisabona, Comisia Europeană şi-a propus, pentru anul 2010, ca 90% dintre elevi să nu mai abandoneze şcoala devreme (între 18 şi 24 de ani), ca minimum 85% dintre tineri să termine liceul şi o creştere de 15% a numărului studenţilor care vor absolvi în domeniile ştiinţific, matematic şi tehnologic.