România, permanent măcinată de conflicte din cauza preşedintelui

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Concluzia lui Tăriceanu:

România, permanent măcinată de conflicte din cauza preşedintelui

Politică 04 Iulie 2012 / 00:00 360 accesări

Deputatul PNL Călin Popescu Tăriceanu a declarat, ieri, că membrii Curţii Constituţionale (CC) legiferează conduşi de la Cotroceni în favoarea extinderii atribuţiilor preşedintelui, din cauza căruia România ar fi \"măcinată de conflicte\". El a salutat demersul lui Ponta de a decide să mergă la Bruxelles pentru a reprezenta \"cu competenţă şi cu demnitate\" România şi a calificat drept firesc demersul pe care Parlamentul l-a întreprins de a discuta agenda Consiliului European (CoE) şi a decide care să fie instituţia care să reprezinte România la CoE. Potrivit afirmaţiilor sale, aceasta se înscrie într-un demers uzual la nivelul ţărilor din Uniunea Europeană. Reprezentarea ţării la Bruxelles de către Guvern nu reprezintă, în opinia sa, o cedare de atribuţii şi prerogative. Deputatul a spus că îşi doreşte ca România să revină la un regim constituţional de democraţie parlamentară, în care puterea executivă e reprezentată de guvern, într-un spirit al controlului şi echilibrului reciproc al puterilor în stat: \"Preşedinţia este lăsată liberă, să zburde, să interpreteze Constituţia aşa cum a făcut-o în ultimii ani, să vină cu concepte care nu se regăsesc nicăieri în lume, în democraţiile parlamentare de preşedinte-jucător\". Liberalul a subliniat că acest conflict între preşedinţie şi Guvern domină viaţa politică românească. (A.M.)



12