România pierde şapte poziţii în topul Forbes privind climatul de afaceri

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

România pierde şapte poziţii în topul Forbes privind climatul de afaceri

Economie 20 Martie 2009 / 00:00 515 accesări

România ocupă poziţia 47 în clasamentul mondial al Forbes privind climatul de afaceri pentru anul 2009, în scădere cu şapte locuri faţă de anul trecut, în contextul în care toate cele 127 de economii analizate au fost afectate de criza financiară şi recesiunea economică. Economia României a înregistrat o îmbunătăţire substanţială, faţă de anul trecut, la punctajele obţinute pentru libertate monetară (69), inovaţie (64) şi tehnologie (44), în timp ce calificativul în privinţa taxelor pentru companii a coborît la 100 de puncte. Cea mai bună evaluare a indicelui este unu. Indicii pentru libertatea comerţului (15), drepturile de proprietate (60), birocraţie (22), protecţia investitorilor (11), corupţie (57) şi libertate individuală (42) au rămas constanţi în comparaţie cu anul anterior. Consumul intern şi investiţiile au contribuit la creşterea PIB-ului României în ultimii ani, însă au condus la un dezechilibru de cont curent semnificativ, arată analiştii Forbes. Evoluţia macroeconomică pozitivă a României din ultimii ani a început să contribuie la combaterea sărăciei, prin formarea unei clase de mijloc, doar în ultimii ani, iar corupţia şi birocraţia continuă să afecteze mediul de afaceri. De remarcat că şi avansul mare al PIB-ului românesc s-a temperat considerabil în ultimul trimestru din 2008. Clasamentul Forbes este condus de Danemarca, stat care a ocupat prima poziţie pentru al doilea an consecutiv, fiind urmată de SUA (în urcare de pe locul patru), Canada (locul şapte în 2008), Singapore (opt), Noua Zeelandă (12), Marea Britanie (5) Suedia (6), Australia (13), Hong Kong (9) şi Norvegia (15). Slovacia este cel mai bine plasat stat dintre cele aflate în vecinătatea României, locul 30, în urcare de pe 36, în 2008, în timp ce Ungaria ocupă poziţia 40 (faţă de 31 anul trecut), Polonia, 43 (de la 33), Bulgaria, 55 (de la 44), Serbia, 82, Moldova, 95 (de la 90 în 2008), respectiv Ucraina, 97 (75 anul precedent). Serbia nu a fost inclusă în top.

Taguri articol


12