România poate deveni un important jucător pe piaţa cerealelor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În 2014

România poate deveni un important jucător pe piaţa cerealelor

Justiție 23 Aprilie 2014 / 00:00 512 accesări

România a exportat produse agroalimentare în valoare totală de 360,8 milioane de euro în ianuarie 2014, în creştere cu aproape 44% (circa 109,3 milioane de euro) faţă de aceeaşi perioadă din 2013, cele mai exportate produse fiind porumbul, grâul şi ţigările, potrivit datelor Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). În prima lună din an, valoarea livrărilor intracomunitare a crescut cu 45,7% faţă de aceeaşi perioadă din 2013, până la 229,2 milioane de euro, iar cele către ţările terţe au totalizat 131,6 milioane de euro, înregistrând un plus de 39,7%. Potrivit datelor MADR, cea mai mare parte a veniturilor obţinute la export, în ianuarie 2014, a fost generată de cele 291.000 tone de porumb, care au adus 86,8 milioane de euro, respectiv un plus de aproape 76% faţă de aceeaşi perioadă din 2013, iar din valoarea totală exportată a reprezentat 24,1%. De asemenea, exporturile de grâu, circa 294.300 tone, au adus încasări de 60,6 milioane de euro, în creştere cu 152% faţă de ianuarie 2013, reprezentând 16,8% din totalul obţinut din exporturi. Exporturile de ţigări de foi şi ţigarete, de circa 2.400 de tone, au contribuit cu 39,3 milioane de euro (10,9% din totalul valorii exporturilor). Potrivit secretarului de Stat în MADR, Daniel Botănoiu, România are şanse, în acest an, de a deveni un jucător important pe piaţa cerealelor în bazinul Mării Negre, în condiţiile în care Ucraina, din cauza conflictului cu Rusia, nu a mai cultivat suprafeţe importante în 2014. “Ucraina nu a mai cultivat suprafeţele pe care le cultiva anterior, se împrumută tot mai greu de pe pieţele internaţionale, iar inputurile au crescut cu 50%. În aceste condiţii, dacă România va avea producţii agricole bune în acest an, are şansa de a influenţa semnificativ preţurile la export, mai ales în bazinul Mării Negre”, a declarat Botănoiu.



12