România poate rata termenul de aderare la Schengen

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

România poate rata termenul de aderare la Schengen

Eveniment 31 Ianuarie 2011 / 00:00 386 accesări

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, consideră că evaluarea pozitivă a raportului final de aderare la Schengen este un semnal îmbucurător, dar decizia finală privind aderarea este strict politică şi trebuie mobilizate toate forţele pentru obţinerea acordului partenerilor europeni. El spune că “trebuie să fim lucizi şi să realizăm că nu am primit încă acceptul tuturor partenerilor europeni pentru a adera la Schengen, iar termenul de martie 2011 este mult prea apropiat ca să ne putem permite să ne relaxăm eforturile”. Geoană atrage atenţia asupra “riscului ca România să rateze termenul de martie 2011 printr-o serie de amânări sine die” şi apreciază că acest scenariu ar aduce prejudicii majore Românie. În opinia lui, este o situaţie care trebuie evitată cu orice preţ, întrucât ar decredibiliza profund ţara pe scena internaţională. El menţionează că trebuie făcute “eforturi uriaşe” din punct de vedere politic, să se mobilizeze toate forţele pentru a-i convinge pe partenerii europeni “că ne vom ţine de cuvânt şi că aderarea ţării noastre la Spaţiul Schengen este în interesul întregii Uniuni, contribuind la asigurarea securităţii frontierelor sale externe”. Ca preşedinte al Camerei Superioare a Parlamentului, Geoană a dat asigurări că “Senatul României va continua să depună toate eforturile pentru ca România să adere la Spaţiul Schengen la data stabilită, adică martie 2011”. Amintim că membrii grupului de evaluare Schengen (Sch-Eval) au adoptat, vineri, raportul tehnic privind România după ce reprezentantul Franţei şi-a retras rezervele în privinţa implementării SIS/SIRENE în ţara noastră.

Taguri articol


12