România poate renunţa parţial la reactoarele 3 şi 4

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Vindem

România poate renunţa parţial la reactoarele 3 şi 4

Justiție 22 Mai 2010 / 00:00 492 accesări

Potrivit ministrului Economiei, statul român şi-ar putea reduce participaţia pe care o deţine la EnergoNuclear, compania mixtă care va construi Reactoarele nucleare 3 şi 4 ale Centralei Nucleare Electrice de la Cernavodă, de la 51%, cât are în prezent, la 20 - 34%. „Dat fiind situaţia de criză va fi dificil ca statul român să finanţeze partea de 51%. Trebuie să privim cu realism acest lucru, şi dat fiind faptul că grupurile 3 şi 4 reprezintă poate cel mai atractiv proiect nuclear în această zonă a Europei, este păcat ca noi, statul, să blocăm dezvoltarea acestui proiect. Ne diminuăm partea, astfel încât statul român să fie un acţionar care să participe activ la dezvoltarea proiectului şi să nu fie o frână. Undeva între 20 şi 34%”, a spus Videanu. El a considerat că, prin reducerea participaţiei, statul va permite crearea unei competiţii în sectorul energetic. Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri declara la începutul lunii ianuarie că în două - trei luni va lua o decizie cu privire la reducerea participaţiei statului român la compania de proiect care va construi Reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă. Videanu mai spusese şi în septembrie 2009 că ia în calcul reducerea participaţiei statului român, prin Nuclearelectrica, însă acest lucru va depinde de bugetul pe 2010.



12