România, pregătită de pandemie?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

România, pregătită de pandemie?

Justiție 12 Iunie 2009 / 00:00 437 accesări

Ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, a declarat, ieri, că, Planul de asigurare a continuităţii funcţionării instituţiilor statului în caz de pandemie prevede informarea, în ordine, a preşedintelui ţării şi a premierului şi că, de la ora 19.00, după anunţul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), au fost activate planurile generale şi locale de continuare a activităţii ministerelor, a instituţiilor publice, a autorităţilor judeţene şi a societăţilor comerciale. Astfel, prefecţii şi autorităţile locale trebuie să implementeze planurile de organizare în situaţii de urgenţă a serviciilor publice de la toate nivelurile. Comitetul Interministerial pentru Situaţii de Urgenţă (CISU) va analiza oportunitatea unor reglementări juridice specifice în funcţie de situaţia epidemiologică şi eficienţa măsurilor implementate. „Comitetul va propune Guvernului şi Parlamentului măsuri juridice suplimentare ce vor putea întări, facilita sau chiar soluţiona o serie de intervenţii menite să asigure continuitatea activităţilor sociale şi economice esenţiale, precum şi a ordinii publice. În această categorie pot intra gestionarea repartizării surselor de energie, a materiilor prime, a produselor industriale şi a mijloacelor necesare pentru asigurarea proviziilor, aplicarea controlului preţurilor la recomandarea Ministerului Finanţelor, punerea la dispoziţia populaţiei de centre funcţionale stabile (unităţi de învăţămînt, centre sportive etc.) pentru satisfacerea nevoilor prioritare în combaterea epidemiei sau menţinerea continuităţii vieţii economice pe plan naţional, cît şi instituirea unui anumit comportament cum ar fi purtarea echipamentului de protecţie”, a precizat Bazac.

Menţionăm că vicepremierul Dan Nica, ministrul Administraţiei şi Internelor, a convocat, pentru astăzi, CISU, pentru a verifica modul în care au fost îndeplinite măsurile prevăzute în caz de pandemie. Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) a anunţat, ieri, că tema reuniunii va viza verificarea îndeplinirii, de către toate instituţiile ce compun Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU), a măsurilor prevăzute în Planul de asigurare a continuităţii funcţionării instituţiilor statului în caz de pandemie. MAI precizează că reuniunea CNSU, care va începe la ora 9.00, va fi urmată de un briefing de presă, la ora 10.00. La capitolul măsuri specifice, planul naţional prevede, cu prioritate în faza de pandemie, ca reţelele de comandă şi comunicare din cadrul ministerelor să fie menţinute la capacitate maximă de funcţionare. Astfel, Ministerul Apărării are misiunea de a continua acţiunea guvernamentală pentru păstrarea posturilor militare strategice, precum şi misiuni de cooperare civil-militare pentru a asigura continuitatea activităţii guvernamentale, siguranţa populaţiei şi serviciile de asistenţă socială. Autorităţile de ordine publică trebuie să execute misiuni specifice în ordinea priorităţilor definite şi actualizate de MAI, ţinînd cont şi de opiniile exprimate de ministere, pentru protecţia spitalelor, a depozitelor de echipamente, a transporturilor de echipamente de protecţie şi produse sanitare, a comerţului şi altele. Ministerul Justiţie trebuie să menţină activităţile esenţiale pentru ordinea publică, iar administraţia penitenciarelor va monitoriza persoanele aflate în detenţie.

Totodată, OMS recomandă ca producţia şi transportul de energie să continue pe toată durata pandemiei. Serviciile de securitate vor funcţiona la capacitate maximă, la fel şi aprovizionarea transporturilor prioritare, aprovizionare cu combustibil pentru populaţie, destinat încălzirii locuinţelor. Unităţile de comerţ alimentar vor continua aprovizionarea populaţiei şi va fi asigurată colectarea laptelui şi a produselor din lapte, cît şi furajele pentru animale. Pentru instalaţiile care nu pot fi oprite, inclusiv anumite laboratoare de cercetare, se vor aplica măsuri preventive de securitate. Astfel, vor fi securizate instalaţiile care, dacă ar funcţiona cu personal limitat, ar pune în pericol siguranţa populaţiei. De asemenea, sînt obligatorii aprovizionarea băncilor şi bancomatelor, plata şomajului, menţinerea transferurilor bancare, a pieţelor financiare şi a burselor din sectorul asigurări. Industria farmaceutică şi reţelele de distribuţie a medicamentelor şi produselor medicale trebuie să asigure producţia de articole medicale indispensabile şi de echipamente medicale şi să menţină aprovizionarea sistemului sanitar. Audiovizualul are rolul de a informa populaţia asupra pandemiei. Alte măsuri incluse în planul naţional vizează funcţionarea neîntreruptă a instalaţiilor de epurare şi distribuire a apei potabile, menţinerea sistemelor de informare de orice tip (reţele, calculatoare etc.), redirecţionarea rutelor de transport (terestre, căi ferate, maritime, fluviale) în funcţie de priorităţi.

În caz de prelungire semnificativă a situaţiei de criză, populaţia este încurajată să-şi facă provizii de alimente neperisabile şi de apă îmbuteliată. De asemenea, dacă se ajunge la o astfel de situaţie, oamenii trebuie să îşi facă provizii de alimente în cantităţi mari, deoarece cumpărăturile frecvente pot provoca o afluenţă nedorită a populaţiei, mai ales pe timp de pandemie. Pe de altă parte, în cazul în care se preconizează o situaţie de criză de scurtă durată, se vor descuraja cumpărăturile masive, care pot conduce la lipsuri nejustificate de alimente.



12